Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispăşire în faptul că murim.
Trupul în care locuieşti e cu mult mai departe decît ţi-ai închipuit depărtarea.
Faptul că el te doare sau faptul că el îţi dă plăcere, nu are nici o rubedenie cu tine.
Află că mai apropiat este trupul pietrii de piatră, deşi distanţa dintre el şi ea e infinită, decît clipa pe care o străbaţi de străbaterea ta în clipă.
Nichita Stanescu - Testament
Preocuparea de sine
Nesatul dupa o situatie
Temerile si frica totala
Fragmentarea gandirii
Sfarsitul fricii
"Inainte de a merge mai departe, as dori sa va intreb: care este interesul dumneavoastra fundamental si permanent in viata?
Inlaturand toate raspunsurile ocolite si ocupandu-va de aceasta chestiune in mod direct si cinstit, ce veti raspunde?
Stiti oare ca centrul nostru de interes suntem noi insine?
Oricum, asa vor raspunde cei mai multi dintre noi, daca vor raspunde cu sinceritate. Ma intereseaza progresul meu, slujba mea, familia mea, micul colt in care traiesc, dobandirea unei situatii mai bune, mai mult prestigiu, mai multa putere, mai multa stapanire asupra celorlalti etc.
Cred ca este logic, nu-i asa, sa se admita ca ceea ce ne intereseaza in primul rand este: “Eu mai intai.”
Unii ar putea sa spuna ca acesta este un lucru rau si ca n-ar trebui sa ne interesam in primul rand de noi insine. Dar ce alt rau ar putea fi in asta, decat faptul ca o recunoastem doar arareori cu deplina sinceritate? Caci daca o facem suntem mai curand rusinati.
Dar asa stau lucrurile – fiecare este in mod fundamental interesat de sine insusi, chiar daca din diferite motive, ideologice sau traditionale, gandim ca este rau.
Dar ceea ce gandim nu schimba cu nimic lucrurile: la ce foloseste sa introducem aceasta notiune de rau? Nu este decat o idee, un concept. Ceea ce conteaza ca “fapt” este ca suntem fundamental si permanent interesati de noi insine.
Mi-ati putea spune ca exista o mai mare satisfactie in a ajuta pe altcineva decat a te gandi la tine insuti. Care este insa deosebirea?
A-i ajuta pe semenii nostri este tot o preocupare de sine. Daca a-i ajuta pe altii va produce o mai mare satisfactie, este pentru ca de fapt, va intereseaza ceea ce va poate da cea mai mare satisfactie.
De ce sa introducem aici un concept ideologic? De ce aceasta gandire dubla? De ce nu va spuneti cinstit ca ceea ce doriti in realitate este sa fiti satisfacuti, fie prin erotism, fie prin compasiune, fie devenind un mare sfant, un om de stiinta sau un politician?
Este intotdeauna acelasi proces, nu-i asa?
SATISFACTIA, acesta este lucrul pe care il dorim, in toate felurile, subtile sau vadite.
Cand spunem ca dorim “eliberarea”, o facem pentru ca gandim ca este vorba de o stare de deplina si minunata satisfactie, iar satisfactia ultima este, fara nici o indoiala, ideea ridicola a “realizarii” personale.
Ceea ce cautam in realitate este o satisfactie in care sa nu existe nimic care ne-ar putea nemultumi.
Cei mai multi oameni tanjesc sa-si faca o situatie in societate, temandu-se ca altfel ar putea fi considerati niste neimpliniti.
Societatea este astfel construita incat un cetatean care are o situatie frumoasa este tratat cu mult respect, in timp ce un om care n-are nici o situatie este desconsiderat.
Orice om de pe pamant doreste sa-si aiba locul sau in cadrul societatii, in familie, sau la dreapta lui Dumnezeu, si aceasta situatie trebuie recunoscuta de ceilalti, altminteri nu poate fi considerata o adevarata situatie. Noi trebuie sa ne aflam intotdeauna in frunte.
Launtric suntem sfasiati de dureri si de dezordini si de aceea a ne bucura de respect in societate, a fi considerati niste persoane foarte importante, ne procura o mare compensare.
Acest nesat dupa situatie, dupa prestigiu, dupa putere, si aceasta dorinta de a fi recunoscuti ca atare in societate, este de fapt o dorinta de a domina pe altii, ceea ce este o forma de agresiune.
Sfantul care aspira sa ajunga la o anumita stare de sfintenie este la fel de agresiv ca si cocosul din batatura care-si cauta hrana. Si care este cauza acestei agresivitati? Este frica, nu-i asa?
Frica este una dintre cele mai mari probleme inerente vietii.
O minte care este cuprinsa de frica traieste in confuzie, in conflict si de aceea devine violenta, deformata si agresiva.
Nu indrazneste sa se indeparteze de propriile sale sabloane de gandire, iar aceasta da nastere la ipocrizie.
Pana ce nu vom fi liberi de frica, chiar daca ne-am urca pe cel mai inalt munte, chiar daca am nascoci tot felul de zei, vom ramane intotdeauna in intuneric.
Traind intr-o societate stupida si corupta ca a noastra, in care educatia bazata pe spiritul de competitie da nastere la frica, suntem cu totii impovarati de frici de tot felul, iar frica este ceva inspaimantator, ceva care manjeste, deformeaza si ne strica viata.
Exista fara indoiala o frica fizica, dar aceasta nu este decat o reactie ce trebuie pusa pe seama ereditatii noastre animalice. Aici insa ne intereseaza numai fricile psihologice, caci atunci cand le vom intelege asa cum sunt de fapt, adanc inradacinate in noi, vom fi in stare sa infruntam fricile animalice, in timp ce a ne ocupa mai intai de acestea nu ne va ajuta cu nimic sa intelegem fricile care rezida in psihic.
Frica are intotdeauna un obiect; ea nu este niciodata abstracta; ea este intotdeauna in relatie cu ceva.
Stiti ce va face sa va fie teama? Frica de a va pierde slujba, de a nu avea suficienta hrana sau bani, frica de a nu deveni victima clevetirilor si calomniilor, frica de a nu reusi in viata sau de a pierde pozitia sociala, de a fi dispretuit sau ridiculizat; sau frica de durere si boala, frica de a nu sti niciodata ce este iubirea sau de a nu fi iubit, de a va pierde sotia sau copiii, frica de moarte, frica de a trai intr-o lume care este asemenea mortii, frica de plictiseala, frica de a nu fi la inaltimea imaginii pe care altii si-au faurit-o despre noi, frica de a nu ne pierde credinta...
Din toate acestea si din alte nenumarate frici, stiti care sunt fricile dumneavoastra? Si ce faceti, de obicei, in legatura cu ele? Fugiti de ele, nu-i asa? Sau inventati idei si imagini cu care sa le acoperiti. Insa fugind nu faceti decat sa sporiti frica.
Una din principalele cauze ale fricii este refuzul nostru de a ne vedea asa cum suntem de fapt. Va trebui, asadar, nu numai sa ne cunoastem fricile ci sa examinam si reteaua de artificii pe care am construit-o pentru a scapa de ele.
Daca ne punem facultatile la lucru (intre care se cuprind si cele ale creierului) pentru a invinge frica, pentru a o suprima, a o disciplina, a o controla, pentru a-i da o alta aparenta, se produce o frictiune, un conflict, iar acest conflict inseamna o pierdere de energie.
Prin urmare, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne intrebam pe noi insine: Ce este frica si cum se naste ea? Ce intelegem de fapt prin cuvantul frica? Ma intreb ce este frica si nu de ce sunt infricosat.
Duc un anumit fel de viata; gandesc intr-un anumit fel; am credintele mele, accept anumite dogme si nu doresc sa pierd aceste structuri de rezistenta ale vietii mele, caci ar insemna sa-mi pierd radacinile. Nu doresc ca ele sa fie puse la indoiala, caci aceasta zdruncinare m-ar arunca intr-o totala incertitudine.
Daca ar fi sa mi se rapeasca tot ceea ce stiu si cred, as vrea cel putin sa am o anumita siguranta cu privire la noua mea conditie. Constat astfel ca celulele creierului au creat anumite sabloane si ca ele refuza sa traseze altele, caci acestea ar comporta o anumita doza de risc.
Trecerea de la siguranta la nesiguranta este ceea ce numesc FRICA.
In momentul de fata, aflandu-ma aici, nu sunt infricosat. Nu simt nici un fel de teama, nimic nu se intampla, nimeni nu ma ameninta si nici nu incearca sa-mi ia ceva.
Insa dincolo de momentul de fata, exista in mintea mea un strat mai profund, care gandeste constient sau inconstient la ceea ce s-ar putea intampla in viitor, sau care se ingrijoreaza ca ceva din trecut ar putea da navala peste mine. Astfel incat, sunt infricosat atat de viitor cat si de trecut.
Am impartit timpul in trecut si viitor, si gandirea intervine si spune: “Ai grija, asta nu trebuie sa se mai intample” sau : “Fii pregatit pentru ceea ce va veni; viitorul poate fi plin de primejdii pentru tine; ceea ce ai azi, maine s-ar putea risipi; maine ai putea sa mori, sotia te-ar putea parasi, ti-ai putea pierde slujba; singuratatea te pandeste; pune-te la adapost de ziua de maine.”
Luati acum in considerare forma de frica, aceea care va este proprie. Priviti la ea. Observati reactia pe care o aveti fata de ea. Puteti privi la ea fara sa aveti tentatia de a fugi, fara sa incercati sa o justificati, sa o condamnati sau sa o suprimati?
Puteti privi la ea fara interventia cuvantului care o provoaca? Puteti privi la moarte, spre exemplu, fara cuvantul care produce frica de moarte? Acest cuvant produce o vibratie nervoasa particulara, tot asa cum cuvantul iubire, care insoteste propriile sale imagini, are propriul sau fior.
Ei bine, imaginea pe care o aveti in minte despre moarte, amintirea multor morti la care ati asistat, asocierea dumneavoastra cu acele evenimente – oare nu aceste lucruri sunt cele care va sadesc in suflet frica de moarte? Sau, de fapt, disparitia fizica este cea care va produce frica si nicidecum imaginea acestui sfarsit?
Cuvantul moarte este cel care va inspaimanta sau sfarsitul real? Daca cuvantul sau daca amintirile sunt cele care va provoaca frica, atunci ceea ce simtiti nu este deloc frica.
Sa presupunem ca cineva a fost bolnav in urma cu doi ani, si ca memoria a inregistrat amintirea acelei suferinte; ea ii sopteste acum ca trebuie sa aiba grija ca nu cumva boala sa revina. Prin urmare, memoria si asociatiile ei sunt cele care provoaca in el o frica aparenta, dar care nu este deloc reala fiindca in momentul de fata el se bucura de o sanatate de fier.
Gandirea – care este totdeauna veche, caci ea este o reactie a memoriei, iar amintirile sunt intotdeauna vechi – gandirea a creat in decursul timpului sentimentul de frica, sentiment care nu este un fapt real.
Adevarul este ca persoana in cauza se simte bine. Insa experienta care a ramas inregistrata ca amintire, face sa se iveasca gandul: “Trebuie sa ai grija, ca nu cumva sa te imbolnavesti din nou”.
Vedem astfel ca gandirea da nastere unei frici de o anumita categorie. Dar in afara de aceasta frica produsa de minte, exista o alta? Este frica intotdeauna rezultatul gandirii si, daca este, exista si alte forme de frica?"
-Voi continua cu a doua parte intr-o alta postare-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu