Despre ADEVARATA EDUCATIE (I)

"Ignorant nu este cel caruia ii lipseste eruditia, ci acela care nu se cunoaste pe sine. Iar eruditul care cauta intelegerea doar in carti, in cunostinte, la somitati, este un smintit. Intelegerea vine doar prin cunoasterea de sine, care inseamna perceptia intregului proces psihologic al omului."

Ceea ce mi s-a intamplat mie, si perioada grea prin care a trecut viata mea, de doi ani incoace, m-a facut sa inteleg ca existenta, temeiul existentei insusi, a dorit sa imi descopere  cum functioneaza viata, in totalitatea ei, aratandu-mi - in cel mai dureros mod cu putinta - cum functioneaza mintea omeneasca, cu toate mecanismele de producere a dorintelor, frustrarilor ori neimplinirilor ei. Ceea ce am experimentat tardiv, m-a condus la o singura concluzie: daca as fi cunoscut toate acestea acum douazeci de ani, cand eram tanara, viata mea ar fi luat o alta turnura.

Tot ceea ce am scris in acest jurnal, a fost rodul propriei mele experiente, asa cum a venit ea si neavand la indemana experienta altor oameni, am trait descoperindu-mi in propria fiinta modul in care trebuie abordata viata, pentru a-i da valoare intrinseca.



Am gasit un autor acum o saptamana-ce bine era daca il gaseam cand am avut eu insami nevoie - care trateaza aceasta problema acuta: EDUCATIA. De ce educatia nu ne confera plenitudinea sufleteasca, si de ce ea nu ne face adevarati oameni liberi, dar liberi in adevaratul sens al cuvantului.

Ceea ce vreau sa prezint in continuare, sunt selectii care le pot fi utile celor care doresc a-si cunoaste interiorul, celor care doresc a-si educa copiii, si de ce nu, nepotii, despre ceea ce inseamna adevarata educatie, si cum pot trai viata, cunoscand-o mai intai cum functioneaza ea, in ei insisi.  Vreau sa redau, atat cat imi va permite timpul, modul de gandire al acestui autor - caruia , din motive pur obiective, nu doresc sa ii dau numele.

Daca cineva este constient de faptul ca, educatia care are loc in secolul XXI este uzata nu numai moral, ci in toate aspectele vietii in care ea intervine,  vor lectura cu interes si poate chiar cu placere, ceea ce doresc a evidentia.

Ceea ce numim astazi educatie, este doar o acumulare de informatii, aflate de fapt la indemana oricarei persoane care stie sa citeasca.  Un astfel de mod de instruire ofera o forma subtila de evadare din noi insine, si, ca toate fugile, duce inevitabil la sporirea mizeriei, mai ales a celei interioare.

Conflictele si starea noastra de confuzie este rezultatul raporturilor false pe care le intretinem cu oamenii, cu lucrurile, cu ideile, si cata vreme nu intelegem si nu modificam aceste raporturi, faptul de a invata, de a aduna date, de a dobandi diferite indemanari, nu poate decat sa ne cufunde si mai mult in haos si distrugere.

In societatea noastra, asa cum este ea organizata, ne trimitem copiii la scoala pentru ca ei sa invete o arta sau o stiinta care sa le ingaduie intr-o zi sa-si castige existenta.

Vrem sa facem din copilul nostru, mai intai de toate, un specialist si speram ca astfel sa-i dam o situatie economica sigura. Dar invatarea unei tehnici ne face capabili de a ne intelege pe noi insine? 

Este evident ca trebuie sa stii sa citesti si sa scrii, sa ai o meserie si sa poti exercita o profesie oarecare, dar acest fel de stiinta naste in noi capacitatea de a intelege viata? Fireste ca nu. Prin urmare, daca tehnica este singurul nostru scop, noi tagaduim in mod evident ceea ce este esential in viata.

Viata este durere, bucurie, frumusete, uratenie, iubire si cand o percepem ca un tot, aceasta intelegere, la fiecare nivel, creeaza propria sa tehnica. Dar contrariul nu este adevarat: o indemanare tehnica nu poate niciodata naste o intelegere creatoare.

 In zilele noastre educatia se afla intr-un deplin faliment, pentru ca acorda intaietate tehnicii. Prin conferirea acestei importante excesive, noi distrugem omul. A cultiva capacitatea si eficienta fara a intelege viata, fara a avea o perceptie cuprinzatoare a procesului gandirii si a dorintelor, inseamna a dezvolta brutalitatea noastra, a provoca razboaie interioare de proportii ba chiar si razboaie exterioare, in sfarsit, a pune in pericol siguranta noastra fizica.

Dezvoltarea exclusiva a tehnicii a produs savanti, matematicieni, constructori de poduri, etcaetera, etcaetera, dar inteleg ei procesul total al vietii? Poate un specialist sa perceapa viata sub forma totalitatii? Poate, dar numai daca, si in momentul in care, inceteaza sa mai fie un specialist.

Procesul tehnologic rezolva probleme de un anumit fel - pentru unele persoane si la anumite niveluri - , dar are ca urmare consecinte mai vaste si mai profunde. A trai la un anumit nivel si a neglija procesul total al vietii inseamna a chema mizeria si distrugerea.

Nevoia cea mai staruitoare, problema cea mai urgenta pentru fiecare individ este de a avea o intelegere integrala a vietii, care sa-i ingaduie sa infrunte complexitatile ei ce cresc neincetat.

 Cunoasterea tehnica, oricat ar fi de necesara, nu va rezolva in niciun chip conflictele noastre psihologice, presiunile noastre interioare; si pentru ca am dobandit stiinta fara a intelege noi insine procesul total al vietii, tehnologia a devenit un mijloc de a ne distruge pe noi insine.

Omul care stie sa produca explozia atomului, dar care in inima lui n-are iubire, devine un monstru.

Noi ne alegem profesia dupa capacitatile noastre, dar daca avem o vocatie, ne va putea ea elibera de conflictele si de confuzia noastra?

 O anumita forma de instruire tehnica pare necesara; dar cand devenim ingineri, medici, contabili, unde ne aflam? Exercitarea unei profesii reprezinta cu adevarat implinirea vietii? In aparenta este, pentru cei mai multi dintre noi.

Diversele noastre profesii pot sa ne ocupe cea mai mare parte din existenta; dar insasi lucrurile pe care le producem si care ne entuziasmeaza intr-atat, sunt acelea care produc distrugerile si mizeriile noastre. Comportarea si valorile noastre transforma ocupatiile si lumea noastra in instrumente de invidie, de amaraciune si ura.

Fara cunoastere de sine, ocupatia pe care o avem provoaca doar frustrare, cu inevitabilele ei evadari in tot felul de activitati mai mult sau mai putin dar toate, daunatoare fiintei noastre.

Fara aceasta intelegere interioara, tehnica duce la dusmanie si la o brutalitate pe care le acoperim cu vorbe placute la auz. La ce bun sa dam atata importanta tehnicii si sa devenim entitati eficiente, daca rezultatul este o distrugere reciproca?

Progresul nostru material este uimitor, dar n-a facut decat sa creasca puterea noastra de a ne distruge unul pe altul si exista foamete si mizerie in toate colturile lumii. Omenirea nu e o specie pasnica si fericita.

Cand functia pe care o detinem capata o importanta suprema, viata devine mohorata si trista; devine o rutina mecanica si sterila, de care fugim cufundandu-ne in distractiile cele mai variate. Acumularea de cunostinte si dezvoltarea capacitatilor - ceea ce numim EDUCATIE - ne-a lipsit de plenitudinea vietii si de actiunea integrala.

Pentru ca nu intelegem procesul total al vietii, noi ne agatam de capacitate si de eficienta, care capata astfel o importanta zdrobitoare. Dar intregul nu poate fi inteles prin mijlocirea unei parti; el nu poate fi inteles decat prin actiune si experienta.

O alta caracteristica a acestei culturi a tehnicii este ca ea ne da un sentiment de securitate, nu numai economica, ci si psihologica. Este linistitor sa stii ca esti eficient si capabil. A sti ca putem canta la pian, sau ca suntem in stare sa construim o casa, ne da sentimentul de vitalitate, de independenta agresiva.

Dar a acorda importanta capacitatilor noastre, din cauza dorintei de securitate psihologica pe care o avem, inseamna a nega plenitudinea vietii.

Continutul total al vietii nu poate niciodata sa fie prevazut, el trebuie perceput clipa de clipa, dar noi ne temem de necunoscut si din aceasta cauza stabilim pentru ocrotirea noastra zone de protectie psihologica, sub forma de sisteme, de tehnici, de credinte. Si cata vreme cautam o securitate interioara, pierdem procesul total al vietii.

O buna educatie, care sa incurajeze totusi invatarea unei tehnici, trebuie sa realizeze ceva mult mai important; trebuie sa-l ajute pe om sa cunoasca prin experienta proprie, procesul total al vietii. Aceasta experienta directa va pune capacitatea si tehnica la locul lor adevarat. Daca cineva are intr-adevar ceva de spus, insusi faptul de a-l spune creeaza stilul; dar a invata un stil fara a-l experimenta interior, nu poate duce decat la superficialitate.

In intreaga lume inginerii se straduiesc sa conceapa masini care sa functioneze fara ajutorul omului. "Intr-o viata aproape in intregime servita de masini, ce vor deveni oamenii? Ei vor avea din ce in ce mai mult ragaz, fara sa stie cum sa-l foloseasca in mod intelept si vor cauta evadari in eruditie, in amuzamente care indobitocesc, in idealuri." 

Au fost scrise nenumarate carti despre idealul in educatie si totusi confuzia noastra despre acest subiect e mai mare ca oricand. Nu exista metoda pentru a-l invata pe copil sa fie integrat si liber. Cata vreme dam importanta principiilor, idealurilor, metodelor, nu vom face nimic pentru a-l ajuta pe individ sa se elibereze de propria sa activitate egotista, cu toate spaimele si conflictele ei.

-voi continua maine -