Despre ADEVARATA EDUCATIE (V)

"A fi liber de frica este inceputul intelepciunii, iar o educatie demna de acest nume provoaca in noi acea eliberare care, doar ea, poate trezi o INTELIGENTA destul de profunda pentru a fi creatoare.


Rasplata sau pedeapsa pentru orice actiune, oricare ar fi, nu face decat sa intareasca egocentrismul. A lucra pentru altul si in interesul altuia, in numele patriei sau al lui Dumnezeu, conduce la frica, iar frica nu poate sta la baza unei actiuni juste.

Daca vrem sa ajutam un copil sa aiba respect pentru ceilalti, nu trebuie sa-l momim invocand iubirea, ci sa-i explicam ce inseamna respectul pentru altul, folosind rabdarea si timpul necesar.

Nu exista respect pentru altul cand intervine ideea recompensei, intrucat cautarea folosului sau teama de pedeapsa devin cu mult mai importante decat sentimentul respectului.

Daca nu avem respect pentru copil si-l influentam prin promisiuni si amenintari, dezvoltam in el sentimentul achizitiei si pe cel al fricii. Pentru ca am fost noi insine invatati sa lucram in vederea obtinerii de rezultate, nu gandim ca ar putea exista o actiune libera de orice dorinta de achizitie.

Adevarata educatie incurajeaza dreapta judecata si respectul pentru altii, fara stimulente si fara amenintari de nici un fel.

De indata ce incetam a mai cauta rezultate imediate, incepem sa vedem cu claritate cat este de important ca educatorul si copilul sa fie amandoi eliberati de frica, de pedepse, de speranta obtinerii de recompense, ca si de orice forma de constrangere. Insa constrangerea va dura cata vreme in relatiile dintre acestia se va amesteca autoritatea.

A te supune autoritatii procura numeroase foloase celor care gandesc in termeni de profituri si de motive personale. Insa educatia bazata pe progres individual si pe profit, nu poate construi decat o structura sociala de concurenta, de antagonisme si de brutalitate. Intr-o societate de acest fel am fost noi crescuti, iar starea noastra de confuzie si de dusmanie este evidenta.

Am invatat sa ne conformam unei autoritati, sau unui maestru, unei carti sau unui partid, pentru ca acest lucru ne este folositor. Specialistii din toate domeniile vietii, de la preot pana la birocrat, manuiesc autoritatea si ne supun. Guvernele si educatorii care folosesc constrangerea nu pot obtine, in relatiile omenesti, cooperarea necesara bunastarii societatii.

Daca vrem ca intre fiintele omenesti sa se stabileasca relatii intemeiate pe adevar, nu trebuie sa folosim nici constrangerea, si nici macar convingerea. Cum ar putea exista o afectiune si cooperare sincera intre cei care exercita puterea si cei care o suporta?

Dar privind cu luare aminte si fara partinire aceasta chestiune a autoritatii si numeroasele ei implicatii, vazand ca dorinta de putere este distrugatoare in sine, se produce o intelegere spontana a oricarui proces al autoritatii. Din clipa in care indepartam ideea autoritatii, ne gasim asociati unii cu altii si atunci cooperarea si afectiunea reciproca devin cu putinta.

ADEVARATA PROBLEMA A EDUCATIEI ESTE EDUCATORUL. Daca el foloseste autoritatea ca pe un mijloc pentru a se implini, pentru a se realiza pe sine, daca invatamantul este pentru el un mijloc de afirmare personala, chiar si un mic numar de elevi poate deveni instrumentul ambitiei sale. 

Dar o recunoastere intelectuala sau verbala a efectelor paralizante ale autoritatii ar fi superficiala si zadarnica; noi trebuie sa avem o viziune profunda a motivelor secrete ale autoritatii si dominatiei.

Daca vedem ca inteligenta nu poate fi niciodata trezita prin constrangere, chiar constiinta acestui fapt va risipi temerile noastre si atunci vom incepe sa cultivam un nou mediu, care va fi contrariul actualei ordini sociale si o va depasi cu mult.

Pentru a intelege semnificatia vietii, a conflictelor si a durerilor ei, noi trebuie sa gandim independent de orice autoritate, inclusiv de aceea a religiilor organizate.

Dar daca in dorinta noastra de a ajuta copilul, punem in fata lui exemple impresionante, nu trezim in el decat frica, imitatie si diferite forme de superstitii.

Persoanele cu inclinatii religioase incearca sa impuna copiilor lor credintele, sperantele si temerile pe care le-au mostenit de la proprii lor parinti; iar persoanele anti-religioase sunt deopotriva de dornice de a influenta copiii lor si de a-i face sa accepte modul lor particular de gandire.

Vrem cu totii ca fiii nostri sa-si insuseasca forma noastra de cult, sa fie pasionati de ideologiile pe care noi le-am ales. Este atat de usor sa te cufunzi in imagini si formule inventate de noi insine sau de altii! De aceea este necesar a fi intotdeauna atent si treaz.

Ceea ce numim noi religie nu este decat credinta organizata insotita de dogme, de ritualuri, de mistere si de superstitii. Fiecare religie are cartile ei sfinte, mijlocitorii ei si modurile ei de a ameninta si de a domina.

Cei mai multi dintre noi am fost conditionati de toate aceste lucruri, iar asta este ceea ce se numeste educatia religioasa. Insa conditionarea aceasta ridica pe om impotriva omului si naste rivalitati atat fata de credinciosi cat si fata de ceilalti.

Desi toate religiile sustin ca ele aduc veneratie lui Dumnezeu si proclama ca trebuie sa ne iubim unii pe altii, ele vara frica in om, servindu-se de doctrinele lor intemeiate pe rasplata si pedeapsa. Iar dogmele lor rivale perpetueaza conflictele si luptele.

Dogme, taine, ritualuri: nimic din toate acestea nu duc la o viata spirituala. Educatia religioasa in adevaratul sens al acestui cuvant consta in a incuraja individul sa inteleaga raporturile pe care le intretine cu semenii sai, cu obiectele, cu natura. Nu exista viata in afara relatiilor, iar fara cunoastere de sine, toate relatiile personale si colective sunt cauze de conflicte si suferinte.

Desigur, este imposibil sa-i explici copilului toate acestea pe deplin; dar daca educatorul si parintii inteleg profund tot ceea ce cuprind relatiile omenesti, ei vor putea prin atitudinea lor, prin purtarea si limbajul lor, sa-l faca pe copil sa inteleaga fara prea multe cuvinte si explicatii, ca este vorba despre o viata spirituala.

Asa-zisa cultura religioasa descurajeaza interogarea si indoiala, si, totusi, numai examinand sensul si insemnatatea valorilor pe care societatea si religia le-au stabilit in jurul nostru, incepem sa descoperim adevarul.

Rolul educatorului este de a fi profund constient de propriile sale ganduri si sentimente; atunci poate el sa paraseasca valorile care i-au dat siguranta si imbarbatare si sa-i ajute pe ceilalti sa devina constienti de ei insisi si sa-si cunoasca nazuintele si temerile."