Despre ADEVARATA EDUCATIE (V)

"A fi liber de frica este inceputul intelepciunii, iar o educatie demna de acest nume provoaca in noi acea eliberare care, doar ea, poate trezi o INTELIGENTA destul de profunda pentru a fi creatoare.


Rasplata sau pedeapsa pentru orice actiune, oricare ar fi, nu face decat sa intareasca egocentrismul. A lucra pentru altul si in interesul altuia, in numele patriei sau al lui Dumnezeu, conduce la frica, iar frica nu poate sta la baza unei actiuni juste.

Daca vrem sa ajutam un copil sa aiba respect pentru ceilalti, nu trebuie sa-l momim invocand iubirea, ci sa-i explicam ce inseamna respectul pentru altul, folosind rabdarea si timpul necesar.

Nu exista respect pentru altul cand intervine ideea recompensei, intrucat cautarea folosului sau teama de pedeapsa devin cu mult mai importante decat sentimentul respectului.

Daca nu avem respect pentru copil si-l influentam prin promisiuni si amenintari, dezvoltam in el sentimentul achizitiei si pe cel al fricii. Pentru ca am fost noi insine invatati sa lucram in vederea obtinerii de rezultate, nu gandim ca ar putea exista o actiune libera de orice dorinta de achizitie.

Adevarata educatie incurajeaza dreapta judecata si respectul pentru altii, fara stimulente si fara amenintari de nici un fel.

De indata ce incetam a mai cauta rezultate imediate, incepem sa vedem cu claritate cat este de important ca educatorul si copilul sa fie amandoi eliberati de frica, de pedepse, de speranta obtinerii de recompense, ca si de orice forma de constrangere. Insa constrangerea va dura cata vreme in relatiile dintre acestia se va amesteca autoritatea.

A te supune autoritatii procura numeroase foloase celor care gandesc in termeni de profituri si de motive personale. Insa educatia bazata pe progres individual si pe profit, nu poate construi decat o structura sociala de concurenta, de antagonisme si de brutalitate. Intr-o societate de acest fel am fost noi crescuti, iar starea noastra de confuzie si de dusmanie este evidenta.

Am invatat sa ne conformam unei autoritati, sau unui maestru, unei carti sau unui partid, pentru ca acest lucru ne este folositor. Specialistii din toate domeniile vietii, de la preot pana la birocrat, manuiesc autoritatea si ne supun. Guvernele si educatorii care folosesc constrangerea nu pot obtine, in relatiile omenesti, cooperarea necesara bunastarii societatii.

Daca vrem ca intre fiintele omenesti sa se stabileasca relatii intemeiate pe adevar, nu trebuie sa folosim nici constrangerea, si nici macar convingerea. Cum ar putea exista o afectiune si cooperare sincera intre cei care exercita puterea si cei care o suporta?

Dar privind cu luare aminte si fara partinire aceasta chestiune a autoritatii si numeroasele ei implicatii, vazand ca dorinta de putere este distrugatoare in sine, se produce o intelegere spontana a oricarui proces al autoritatii. Din clipa in care indepartam ideea autoritatii, ne gasim asociati unii cu altii si atunci cooperarea si afectiunea reciproca devin cu putinta.

ADEVARATA PROBLEMA A EDUCATIEI ESTE EDUCATORUL. Daca el foloseste autoritatea ca pe un mijloc pentru a se implini, pentru a se realiza pe sine, daca invatamantul este pentru el un mijloc de afirmare personala, chiar si un mic numar de elevi poate deveni instrumentul ambitiei sale. 

Dar o recunoastere intelectuala sau verbala a efectelor paralizante ale autoritatii ar fi superficiala si zadarnica; noi trebuie sa avem o viziune profunda a motivelor secrete ale autoritatii si dominatiei.

Daca vedem ca inteligenta nu poate fi niciodata trezita prin constrangere, chiar constiinta acestui fapt va risipi temerile noastre si atunci vom incepe sa cultivam un nou mediu, care va fi contrariul actualei ordini sociale si o va depasi cu mult.

Pentru a intelege semnificatia vietii, a conflictelor si a durerilor ei, noi trebuie sa gandim independent de orice autoritate, inclusiv de aceea a religiilor organizate.

Dar daca in dorinta noastra de a ajuta copilul, punem in fata lui exemple impresionante, nu trezim in el decat frica, imitatie si diferite forme de superstitii.

Persoanele cu inclinatii religioase incearca sa impuna copiilor lor credintele, sperantele si temerile pe care le-au mostenit de la proprii lor parinti; iar persoanele anti-religioase sunt deopotriva de dornice de a influenta copiii lor si de a-i face sa accepte modul lor particular de gandire.

Vrem cu totii ca fiii nostri sa-si insuseasca forma noastra de cult, sa fie pasionati de ideologiile pe care noi le-am ales. Este atat de usor sa te cufunzi in imagini si formule inventate de noi insine sau de altii! De aceea este necesar a fi intotdeauna atent si treaz.

Ceea ce numim noi religie nu este decat credinta organizata insotita de dogme, de ritualuri, de mistere si de superstitii. Fiecare religie are cartile ei sfinte, mijlocitorii ei si modurile ei de a ameninta si de a domina.

Cei mai multi dintre noi am fost conditionati de toate aceste lucruri, iar asta este ceea ce se numeste educatia religioasa. Insa conditionarea aceasta ridica pe om impotriva omului si naste rivalitati atat fata de credinciosi cat si fata de ceilalti.

Desi toate religiile sustin ca ele aduc veneratie lui Dumnezeu si proclama ca trebuie sa ne iubim unii pe altii, ele vara frica in om, servindu-se de doctrinele lor intemeiate pe rasplata si pedeapsa. Iar dogmele lor rivale perpetueaza conflictele si luptele.

Dogme, taine, ritualuri: nimic din toate acestea nu duc la o viata spirituala. Educatia religioasa in adevaratul sens al acestui cuvant consta in a incuraja individul sa inteleaga raporturile pe care le intretine cu semenii sai, cu obiectele, cu natura. Nu exista viata in afara relatiilor, iar fara cunoastere de sine, toate relatiile personale si colective sunt cauze de conflicte si suferinte.

Desigur, este imposibil sa-i explici copilului toate acestea pe deplin; dar daca educatorul si parintii inteleg profund tot ceea ce cuprind relatiile omenesti, ei vor putea prin atitudinea lor, prin purtarea si limbajul lor, sa-l faca pe copil sa inteleaga fara prea multe cuvinte si explicatii, ca este vorba despre o viata spirituala.

Asa-zisa cultura religioasa descurajeaza interogarea si indoiala, si, totusi, numai examinand sensul si insemnatatea valorilor pe care societatea si religia le-au stabilit in jurul nostru, incepem sa descoperim adevarul.

Rolul educatorului este de a fi profund constient de propriile sale ganduri si sentimente; atunci poate el sa paraseasca valorile care i-au dat siguranta si imbarbatare si sa-i ajute pe ceilalti sa devina constienti de ei insisi si sa-si cunoasca nazuintele si temerile."

Despre ADEVARATA EDUCATIE (III)

" O alta functie a educatiei este de a crea valori noi. A ne margini sa varam in mintea copilului valori stabilite inseamna a-l conforma unui ideal, a-l conditiona, fara a trezi inteligenta lui.

Educatia este strans legata de actuala criza mondiala, iar educatorul care percepe cauzele acestui haos universal ar trebui sa se intrebe cum sa trezeasca inteligenta celor tineri, ajutand astfel noile generatii sa limiteze conflictele si dezastrele.

Educatorul trebuie sa ofere intreaga sa gandire, toata grija si afectiunea sa pentru crearea unui mediu potrivit si pentru dezvoltarea intelegerii, astfel incat indivizii, atingand maturitatea, sa poata aborda cu inteligenta problemele care se vor ivi in fata lor.

Dar in perspectiva acestei actiuni, educatorul trebuie sa se inteleaga pe sine insusi, in loc sa se bazeze pe ideologii, pe sisteme, pe credinte.

Sa incetam sa ne mai gandim la sisteme si idealuri. Sa ne ocupam de lucruri asa cum sunt ele. Caci aceasta considerare a ceea ce este trezeste inteligenta; si inteligenta educatorului este cu mult mai importanta decat cunoasterea unei metode de educatie.

Pentru cel ce aplica o metoda, chiar daca aceasta a fost pusa la punct de o persoana inteligenta si chibzuita, metoda devine importanta, iar copilul nu mai are importanta decat in raport cu ea.

Copiii sunt masurati si clasificati si in cele din urma instruiti dupa un cod. Procedeul acesta poate fi comod pentru educator, insa nici aplicarea unui sistem, nici tirania opiniei si a eruditiei nu pot crea fiinte umane depline.

EDUCATIA in adevaratul sens al cuvantului consta in a intelege copilul asa cum este el, fara a-i impune idealul a ceea ce credem noi ca el ar trebui sa fie.

A-l inchide pe copil in cadrul unui ideal, inseamna a-l incuraja sa se conformeze, ceea ce naste FRICA si produce in el un vesnic conflict intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Iar toate conflictele interioare se manifesta in exterior in societate.

Orice ideal este o veritabila bariera pentru intelegerea pe care am putea-o avea despre copil si pentru aceea pe care ar putea-o avea el insusi despre sine.

Parintii care doresc cu adevarat sa-si inteleaga copilul, nu-l privesc prin ecranul unui ideal. Ei il iubesc, il observa, studiaza inclinatiile lui, tendintele lui, caracterul lui, particularitatile lui.

Numai parintii care nu-si iubesc copilul ii impun un ideal, caci atunci ambitia lor se sforteaza sa se implineasca in el, dorind ca el sa devina una sau alta. Dar daca iubesti, nu idealul, ci copilul, atunci exista posibilitatea de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine asa cum este.

Daca de pilda, copilul este mincinos, la ce bun sa-i pui in fata idealul adevarului? Trebuie insa descoperite motivele pentru care minte. Pentru a ajuta copilul, trebuie sa-i consacri timpul necesar pentru a-l studia si observa. 

Si asta cere rabdare, iubire statornica. Dar cand n-ai nici iubire, nici intelegere, constrangi copilul sa se fixeze intr-un anumit fel de a fi, pe care-l numim idealul. 

Un ideal este deci o evadare comoda: educatorul care are un ideal este incapabil sa-si inteleaga elevii si sa-i calauzeasca inteligent, caci pentru el, idealul viitor, ceea ce ar trebui sa fie, este cu mult mai important decat copilul prezent. 

Urmarirea unui ideal exclude iubirea, iar fara iubire nici o problema omeneasca nu poate fi rezolvata. 

Educatorul bun este acela care nu se ataseaza de o metoda, ci care studiaza fiecare elev in parte. 

In raporturile noastre cu copiii si adolescentii, nu avem de-a face cu mecanisme care pot fi reparate rapid, ci cu fiinte vii, impresionabile, schimbatoare, simtitoare, tematoare, afectuoase.  

Si pentru a ne ocupa de ele, trebuie sa avem o mare intelegere, puterea rabdarii si a dragostei. Cand acestea ne lipsesc, noi recurgem la remedii usoare si rapide, nadajduind sa obtinem rezultate miraculoase si automate. 

Daca suntem neatenti, mecanizati in comportamentul si in actiunile noastre, ne retragem de la orice chemare ce ne deranjeaza si careia nu-i putem raspunde prin automatisme. Or, aici se afla una dintre cele mai mari dificultati in educatie ale educatiei. 

Copilul este deopotriva rezultatul trecutului si al prezentului. Deci el este deja conditionat. Daca ii transmitem fundamentul conditionarii noastre, noi perpetuam in acelasi timp conditionarea sa si a noastra. 

Nu poate exista transformare radicala decat atunci cand intelegem conditionarea noastra si ne eliberam de ea. 

A purta discutii despre educatie in timp ce noi insine suntem conditionati, este ceva cu totul zadarnic.

Cand copiii sunt mici, fireste ca noi trebuie sa-i ocrotim de pericolele materiale si sa evitam ca ei sa se simta fizic intr-o stare de nesiguranta. Dar din nenorocire, nu ne oprim aici. Noi vrem sa modelam felul lor de a simti si de a gandi, vrem sa-i modelam dupa nazuintele si intentiile noastre. 

Cautam sa ne implinim pe noi in copiii nostri, sa ne perpetuam prin intermediul lor. 

Construim ziduri in jurul lor, ii conditionam prin credintele noastre, prin ideologiile noastre, prin fricile si sperantele noastre. 

Iar pe urma plangem si ne rugam atunci cand sunt ucisi sau mutilati in razboaie sau cand experientele vietii ii fac sa sufere.

Aceste experiente ale vietii, care ii vor face sa sufere pe copiii nostri prost pregatiti sa le primeasca, nu-i vor invata libertatea ci, dimpotriva, vor intari vointa lor egocentrica. 

Eul este facut dintr-o serie de reactii de aparare si de expansiune, iar dezvoltarea lui se afla totdeauna continuta in propriile lui proiectii si in identificarile care ii sunt agreabile. 

Cata vreme traducem experienta in termeni egocentrici, in "EU" si "AL MEU", cata vreme eul, ego-ul se mentine cu ajutorul reactiilor sale, experienta nu poate fi libera de conflicte, de confuzie si de durere.

Libertatea se iveste doar cand este inteles procesul eului, al subiectului care indura experienta.  

Doar cand eul, cu reactiile sale acumulate, nu mai este subiectul care indura experienta, aceasta din urma capata o semnificatie cu totul diferita si devine creatie.

Daca vrem sa ajutam copilul  sa se elibereze de modurile de manifestare ale eului, care produc atata suferinta, fiecare dintre noi trebuie sa inceapa a-si modifica profund atitudinea si relatiile sale cu copilul. 

Prin gandirea si comportarea lor, parintii si educatorii pot ajuta copilul sa se elibereze, si sa se dezvolte in iubire si omenie. 

Educatia, asa cum este ea practicata in prezent, nu incurajeaza in nici un fel intelegerea tendintelor ereditare si ale influentei mediului ce conditioneaza inima si mintea si intretin frica. 

 Prin urmare, ea nu ne ajuta sa razbim printre aceste conditionari si sa scoatem la lumina fiinte omenesti integrale. 

Orice forma de educatie care se ocupa numai de o parte a omului si nicidecum de omul intreg, duce inevitabil la noi conflicte si la suferinte mai mari.

Numai in libertate, in adevaratul inteles al cuvantului, pot inflori dragostea si omenia; si numai o educatie intemeiata pe cunoasterea de sine poate oferi aceasta libertate. 

Nici adaptarea perfecta la societatea actuala, nici promisiunea unei utopii nu pot da individului viziunea interioara care ii este necesara pentru a iesi din starea de conflict.  

-voi continua maine-

Despre ADEVARATA EDUCATIE (II)

" Idealurile sau planurile utopice ale unei Cetati a viitorului nu vor provoca schimbarea radicala a inimilor, care este esentiala daca vrem sa punem capat razboiului si sa evitam distrugerea universala.

Nici un ideal nu poate modifica valorile noastre actuale. Acestea nu pot fi inlaturate decat cu ajutorul unei educatii adevarate, intemeiate pe intelegerea a ceea ce este.

Cand lucram impreuna pentru un ideal, pentru un viitor, noi ii modelam pe indivizi dupa conceptia noastra despre viitor; pe noi nu ne intereseaza deloc fiintele omenesti, ci numai ideea noastra despre cum ar trebui sa fie aceste fiinte omenesti. Ceea ce ar trebui sa fie devine cu mult mai important pentru noi, decat ceea ce este, adica individul cu complexitatile sale asa cum sunt ele.

Dar daca incepem sa intelegem individul in mod direct, in loc de a-l privi prin ecranul a ceea ce noi ne inchipuim ca el ar trebui sa fie, atunci ne preocupam de ceea ce este. Si atunci nu mai cautam sa transformam individul, iar principalul nostru interes devine acela de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine insusi. Iar aici nu intra in calcul nici un motiv, nici un profit personal.

Daca suntem pe deplin constienti de ceea ce este, noi il vom intelege si prin urmare vom fi liberi; dar pentru a fi constienti de ceea ce suntem, noi trebuie sa incetam de a ne stradui sa ajungem ceva ce nu suntem. 

Idealurile nu-si au rostul in educatie, caci ele impiedica intelegerea prezentului: nu poti fi constient de ceea ce este decat atunci cand nu evadezi in viitor. A privi spre viitor, a te stradui sa atingi un ideal - toate acestea indica atat o lenevie a mintii cat si dorinta de a evita prezentul.

Urmarirea unei utopii prefabricate, nu reprezinta o negare a libertatii si a deplinatatii individului? 

Cand ai in vedere un ideal, un model, cand ai o formula pentru ceea ce ar trebui sa fie, oare nu duci o viata superficiala si automata?

Noi avem nevoie, nu de idealisti, sau de entitati cu minti mecanizate, ci de fiinte omenesti depline, inteligente si libere. 

A proiecta o societate perfecta inseamna a te bate si a varsa sange pentru ceea ce ar trebui sa fie, ignorand astfel ceea ce este.

Daca fiintele omenesti ar fi entitati mecanice, masini automate, lumea viitoare ar fi previzibila si ar putea fi intocmite planuri pentru o utopie perfecta. Am putea atunci elabora cu grija cadrul unei societati viitoare si ne-am putea orienta spre punerea lui in aplicare.

Insa fiintele omenesti nu sunt masini care sa functioneze dupa conceptii definite.

Intre prezent si viitor este un necunoscut imens in care influente numeroase lucreaza asupra fiecaruia dintre noi. 

Sacrificand prezentul pentru viitor, noi urmarim cai gresite in vederea unui scop final pe care ni-l inchipuim a fi probabil just. Dar mijloacele determina scopul; si , de altminteri, cine suntem noi pentru a hotari ce ar trebui sa fie omul?

Cu ce drept decidem sa-l modelam potrivit unui tipar oarecare, pe care ni-l descrie cutare sau cutare carte sau pe care-l stabilesc ambitiile noastre, sperantele noastre si temerile noastre?

Adevarata educatie nu se sprijina pe nici o ideologie, oricare ar fi promisiunile ei cu privire la o viitoare utopie; ea nu se sprijina pe nici un sistem, oricat de inteligent ar fi si nu trebuie sa fie un mijloc de a conditiona individul intr-un fel sau altul.

Educatia trebuie sa ajute individul sa se maturizeze liber, sa se dezvolte in iubire si omenie. Cu asta ar trebui sa ne ocupam si nicidecum sa modelam copilul conform unui model ideal. 

Orice metoda care ierarhizeaza copiii dupa temperamentul lor si dupa aptitudinile lor nu face decat sa puna in relief deosebirile dintre ei si, prin acest fapt, sa nasca antagonisme si sa incurajeze diviziunile in societate. Ea nu contribuie deci la dezvoltarea unor fiinte omenesti integrale. 

Este evident ca nici o metoda si nici un sistem nu pot servi ca baza a educatiei despre care vorbesc. Punerea in aplicare a unei metode este indiciul unei lenevii a mintii educatorului. Cata vreme educatia se sprijina pe principii riguros stabilite, ea poate sa produca femei si barbati foarte indemanatici, dar nu poate produce fiinte omenesti, umane, creatoare.

Numai iubirea poate naste intelegerea celuilalt. Unde este iubire, exista o comuniune instantanee cu celalalt, la acelasi nivel si in acelasi timp. 

Pentru ca noi insine suntem atat de secatuiti, atat de goi si fara iubire, am ingaduit guvernantilor si sistemelor sa-si asume educarea copiilor nostri si conducerea vietilor noastre; 

insa guvernele vor tehnicieni eficienti, nu fiinte umane, caci fiintele cu adevarat umane devin periculoase pentru stat. Iata cu ce scop guvernele cauta sa controleze educatia.

Viata nu poate fi facuta sa se conformeze la nici un sistem; ea nu poate fi inchisa intr-un cadr, oricat de nobil ar fi acesta. Iar o minte care a fost instruita doar sa cunoasca fapte, este incapabila sa abordeze viata cu toate diversitatile ei, cu subtilitatile ei, cu profunzimile si inaltimile ei.

Cand ne educam copiii dupa un sistem de gandire sau aplicand o disciplina anumita, cand ii invatam sa gandeasca in cadre compartimentate, ii impiedicam sa devina oameni integrali, si prin urmare, sunt incapabili sa gandeasca inteligent, adica sa abordeze viata in ansamblul ei.

Or, cea mai inalta functie a educatiei este tocmai aceea de a crea indivizi integri, capabili sa considere viata in ansamblul ei. 

Idealistul, ca si specialistul, nu se ocupa de totalitatea ei, ci doar de o parte. Nu poate exista integrare cata vreme ne straduim sa lucram potrivit unui ideal.  

Si cei mai multi educatori idealisti au neglijat iubirea. Mintile si inimile lor sunt uscate. Pentru a pregati un copil, educatorul trebuie sa fie ager, intr-o observare continua, dar deopotriva constient fata de propriul sau proces, ceea ce reclama mai degraba afectiune si inteligenta, decat incurajarea copilului sa urmareasca un ideal. "

  - voi continua maine -

Despre ADEVARATA EDUCATIE (I)

"Ignorant nu este cel caruia ii lipseste eruditia, ci acela care nu se cunoaste pe sine. Iar eruditul care cauta intelegerea doar in carti, in cunostinte, la somitati, este un smintit. Intelegerea vine doar prin cunoasterea de sine, care inseamna perceptia intregului proces psihologic al omului."

Ceea ce mi s-a intamplat mie, si perioada grea prin care a trecut viata mea, de doi ani incoace, m-a facut sa inteleg ca existenta, temeiul existentei insusi, a dorit sa imi descopere  cum functioneaza viata, in totalitatea ei, aratandu-mi - in cel mai dureros mod cu putinta - cum functioneaza mintea omeneasca, cu toate mecanismele de producere a dorintelor, frustrarilor ori neimplinirilor ei. Ceea ce am experimentat tardiv, m-a condus la o singura concluzie: daca as fi cunoscut toate acestea acum douazeci de ani, cand eram tanara, viata mea ar fi luat o alta turnura.

Tot ceea ce am scris in acest jurnal, a fost rodul propriei mele experiente, asa cum a venit ea si neavand la indemana experienta altor oameni, am trait descoperindu-mi in propria fiinta modul in care trebuie abordata viata, pentru a-i da valoare intrinseca.



Am gasit un autor acum o saptamana-ce bine era daca il gaseam cand am avut eu insami nevoie - care trateaza aceasta problema acuta: EDUCATIA. De ce educatia nu ne confera plenitudinea sufleteasca, si de ce ea nu ne face adevarati oameni liberi, dar liberi in adevaratul sens al cuvantului.

Ceea ce vreau sa prezint in continuare, sunt selectii care le pot fi utile celor care doresc a-si cunoaste interiorul, celor care doresc a-si educa copiii, si de ce nu, nepotii, despre ceea ce inseamna adevarata educatie, si cum pot trai viata, cunoscand-o mai intai cum functioneaza ea, in ei insisi.  Vreau sa redau, atat cat imi va permite timpul, modul de gandire al acestui autor - caruia , din motive pur obiective, nu doresc sa ii dau numele.

Daca cineva este constient de faptul ca, educatia care are loc in secolul XXI este uzata nu numai moral, ci in toate aspectele vietii in care ea intervine,  vor lectura cu interes si poate chiar cu placere, ceea ce doresc a evidentia.

Ceea ce numim astazi educatie, este doar o acumulare de informatii, aflate de fapt la indemana oricarei persoane care stie sa citeasca.  Un astfel de mod de instruire ofera o forma subtila de evadare din noi insine, si, ca toate fugile, duce inevitabil la sporirea mizeriei, mai ales a celei interioare.

Conflictele si starea noastra de confuzie este rezultatul raporturilor false pe care le intretinem cu oamenii, cu lucrurile, cu ideile, si cata vreme nu intelegem si nu modificam aceste raporturi, faptul de a invata, de a aduna date, de a dobandi diferite indemanari, nu poate decat sa ne cufunde si mai mult in haos si distrugere.

In societatea noastra, asa cum este ea organizata, ne trimitem copiii la scoala pentru ca ei sa invete o arta sau o stiinta care sa le ingaduie intr-o zi sa-si castige existenta.

Vrem sa facem din copilul nostru, mai intai de toate, un specialist si speram ca astfel sa-i dam o situatie economica sigura. Dar invatarea unei tehnici ne face capabili de a ne intelege pe noi insine? 

Este evident ca trebuie sa stii sa citesti si sa scrii, sa ai o meserie si sa poti exercita o profesie oarecare, dar acest fel de stiinta naste in noi capacitatea de a intelege viata? Fireste ca nu. Prin urmare, daca tehnica este singurul nostru scop, noi tagaduim in mod evident ceea ce este esential in viata.

Viata este durere, bucurie, frumusete, uratenie, iubire si cand o percepem ca un tot, aceasta intelegere, la fiecare nivel, creeaza propria sa tehnica. Dar contrariul nu este adevarat: o indemanare tehnica nu poate niciodata naste o intelegere creatoare.

 In zilele noastre educatia se afla intr-un deplin faliment, pentru ca acorda intaietate tehnicii. Prin conferirea acestei importante excesive, noi distrugem omul. A cultiva capacitatea si eficienta fara a intelege viata, fara a avea o perceptie cuprinzatoare a procesului gandirii si a dorintelor, inseamna a dezvolta brutalitatea noastra, a provoca razboaie interioare de proportii ba chiar si razboaie exterioare, in sfarsit, a pune in pericol siguranta noastra fizica.

Dezvoltarea exclusiva a tehnicii a produs savanti, matematicieni, constructori de poduri, etcaetera, etcaetera, dar inteleg ei procesul total al vietii? Poate un specialist sa perceapa viata sub forma totalitatii? Poate, dar numai daca, si in momentul in care, inceteaza sa mai fie un specialist.

Procesul tehnologic rezolva probleme de un anumit fel - pentru unele persoane si la anumite niveluri - , dar are ca urmare consecinte mai vaste si mai profunde. A trai la un anumit nivel si a neglija procesul total al vietii inseamna a chema mizeria si distrugerea.

Nevoia cea mai staruitoare, problema cea mai urgenta pentru fiecare individ este de a avea o intelegere integrala a vietii, care sa-i ingaduie sa infrunte complexitatile ei ce cresc neincetat.

 Cunoasterea tehnica, oricat ar fi de necesara, nu va rezolva in niciun chip conflictele noastre psihologice, presiunile noastre interioare; si pentru ca am dobandit stiinta fara a intelege noi insine procesul total al vietii, tehnologia a devenit un mijloc de a ne distruge pe noi insine.

Omul care stie sa produca explozia atomului, dar care in inima lui n-are iubire, devine un monstru.

Noi ne alegem profesia dupa capacitatile noastre, dar daca avem o vocatie, ne va putea ea elibera de conflictele si de confuzia noastra?

 O anumita forma de instruire tehnica pare necesara; dar cand devenim ingineri, medici, contabili, unde ne aflam? Exercitarea unei profesii reprezinta cu adevarat implinirea vietii? In aparenta este, pentru cei mai multi dintre noi.

Diversele noastre profesii pot sa ne ocupe cea mai mare parte din existenta; dar insasi lucrurile pe care le producem si care ne entuziasmeaza intr-atat, sunt acelea care produc distrugerile si mizeriile noastre. Comportarea si valorile noastre transforma ocupatiile si lumea noastra in instrumente de invidie, de amaraciune si ura.

Fara cunoastere de sine, ocupatia pe care o avem provoaca doar frustrare, cu inevitabilele ei evadari in tot felul de activitati mai mult sau mai putin dar toate, daunatoare fiintei noastre.

Fara aceasta intelegere interioara, tehnica duce la dusmanie si la o brutalitate pe care le acoperim cu vorbe placute la auz. La ce bun sa dam atata importanta tehnicii si sa devenim entitati eficiente, daca rezultatul este o distrugere reciproca?

Progresul nostru material este uimitor, dar n-a facut decat sa creasca puterea noastra de a ne distruge unul pe altul si exista foamete si mizerie in toate colturile lumii. Omenirea nu e o specie pasnica si fericita.

Cand functia pe care o detinem capata o importanta suprema, viata devine mohorata si trista; devine o rutina mecanica si sterila, de care fugim cufundandu-ne in distractiile cele mai variate. Acumularea de cunostinte si dezvoltarea capacitatilor - ceea ce numim EDUCATIE - ne-a lipsit de plenitudinea vietii si de actiunea integrala.

Pentru ca nu intelegem procesul total al vietii, noi ne agatam de capacitate si de eficienta, care capata astfel o importanta zdrobitoare. Dar intregul nu poate fi inteles prin mijlocirea unei parti; el nu poate fi inteles decat prin actiune si experienta.

O alta caracteristica a acestei culturi a tehnicii este ca ea ne da un sentiment de securitate, nu numai economica, ci si psihologica. Este linistitor sa stii ca esti eficient si capabil. A sti ca putem canta la pian, sau ca suntem in stare sa construim o casa, ne da sentimentul de vitalitate, de independenta agresiva.

Dar a acorda importanta capacitatilor noastre, din cauza dorintei de securitate psihologica pe care o avem, inseamna a nega plenitudinea vietii.

Continutul total al vietii nu poate niciodata sa fie prevazut, el trebuie perceput clipa de clipa, dar noi ne temem de necunoscut si din aceasta cauza stabilim pentru ocrotirea noastra zone de protectie psihologica, sub forma de sisteme, de tehnici, de credinte. Si cata vreme cautam o securitate interioara, pierdem procesul total al vietii.

O buna educatie, care sa incurajeze totusi invatarea unei tehnici, trebuie sa realizeze ceva mult mai important; trebuie sa-l ajute pe om sa cunoasca prin experienta proprie, procesul total al vietii. Aceasta experienta directa va pune capacitatea si tehnica la locul lor adevarat. Daca cineva are intr-adevar ceva de spus, insusi faptul de a-l spune creeaza stilul; dar a invata un stil fara a-l experimenta interior, nu poate duce decat la superficialitate.

In intreaga lume inginerii se straduiesc sa conceapa masini care sa functioneze fara ajutorul omului. "Intr-o viata aproape in intregime servita de masini, ce vor deveni oamenii? Ei vor avea din ce in ce mai mult ragaz, fara sa stie cum sa-l foloseasca in mod intelept si vor cauta evadari in eruditie, in amuzamente care indobitocesc, in idealuri." 

Au fost scrise nenumarate carti despre idealul in educatie si totusi confuzia noastra despre acest subiect e mai mare ca oricand. Nu exista metoda pentru a-l invata pe copil sa fie integrat si liber. Cata vreme dam importanta principiilor, idealurilor, metodelor, nu vom face nimic pentru a-l ajuta pe individ sa se elibereze de propria sa activitate egotista, cu toate spaimele si conflictele ei.

-voi continua maine -