Despre Arta si Artisti

Arta, aşa cum o explica Lucian Blaga, nu poate să apară decât ca rezultat şi semn vizibil al existentei în orizontul misterului. „Arta, la fel cu celelalte creatii de cultură, trebuie s-o privim şi s-o întelegem ca simptom al unui anume mod ontologic, care pune între om şi antropoid o distantă mai abruptă decât aceea de la specie la specie, şi anume, o distantă ca de la regn la regn. 

Toate artele deopotrivă se definesc ca încercări de a revela misterul, ca încercări limitate şi înfrânte prin metaforismul nostrucongenital şi prin categoriile noastre estetice. Satisfactia estetică datorată artei implică procesul de asimilare, de consumare, de receptare. „Opera de artă este destinată să ne transpună prin înseşi conditiile şi aspectele ei obiectiv-sensibile în orizontul misterului şi al revelării, pe câtă vreme natura, prin aspectele ei ca atare date, nu are deloc această destinatie.” 

Artistii care sunt lipsiti de geniu, nu fac arta, ci evoca doar niste aspecte de viata pe care in mod normal ar trebui sa poata - ca artisti - sa ni le reveleze, sa le demistifice, adica sa ne explice misterul pentru care se intampla intr-un anumit mod si nu in altul. Ei sunt ca niste aparate de fotografiat, si nu ca niste aparate Rontgen, asa cum este in mod normal un artist de geniu. 

Pe mine ma amuza enorm multitudinea de artisti care nu spun nimic in plus, in afara de faptul ca fotografiaza evenimentele pe care le traim cu totii, dar pe care putini si le pot explica intru adevar. Ei nu produc cultura, ci maculatura. Ei nu releva misterul ci il fac si mai de nepatruns, intrucat ei nu se pot revela nici ei pe ei insisi, iar opera lor pe care o vor a fi de arta, ii afunda si mai mult in incultura si obscurantism pe aceia care adera la ea, o lauda si o propaga. De aceea, astfel de artisti nu vor avea niciodata valoare universala, si plac unui grup restrans de oameni, nu pentru ca oamenii nu ar intelege versurile sau muzica(referindu-ne la arta muzicala), ci pentru ca ea fotografiaza, nespunad nimic despre ceea ce se ascunde in spatele fotografiilor lor. Raman intreaga viata niste frustrati, fiindca ei isi considera operele ca fiind speciale, dar neintelese de marele public, cautand astfel eroarea la ceilalti, cand de fapt ei insisi se afla in eroare. Sa le-o spunem pe sleau: eroarea nu este de interpretare ci de gandirea creatoare a artistului, nu tine numai de gustul estetic (care multora le lipseste) ci de revelarea misterului pe care ei insisi nu si-l pot revela. Prin urmare, sunt artisti numai pentru ca au un anumit talent, pe care si-l irosesc insa fara rezultat. Le scapa insasi esenta ideii de artist. 

Oamenii cauta raspunsuri, nu ura. Cei care cauta ura, se balacesc confortabil ascultand muzica pe versuri pline de rautate si ura, care este orice altceva numai muzica nu e. Dar daca artistii insisi sunt plini de ura, si nu vad in jurul lor decat raul fara a fi in stare sa il demistifice, de unde arta si cultura in tara asta, si de unde oameni deplini, cultivati si cu un simt al adevarului dezvoltat peste medie? 

Citesc pe blogul unui artist o asa-zisa poezie, cu rime care suna din coada, care acuza prostia, dar care nu demistifica prostia, pentru ca el habar nu are ca prostia are radacini adanci in ignoranta, in atitudinea generala de a judeca in tipare, de a vedea paiul din ochiul altora si a ignora birna din ochiul propriu, de a fugi de suferinta (careia i se dau conotatii dementiale), de a trai in abundenta pecuniara fara sa se ingrijeasca si de echilibrul abundentei spirituale, de a iubi lauda si a uri critica, aceasta din urma fiind singura in masura de a forma omul, atunci cand este primita cu o minte deschisa catre propria imbunatatire. 

Artisti de geniu se nasc foarte rar, iar daca se nasc si zac in propria ignoranta de care nu sunt ferite nici macar geniile, fara a incerca sa-si autodepaseasca limitele, cultura romaneasca si poporul roman vor mai suferi inca multi ani de acum inainte dupa dorul unei normalitati care nu va veni niciodata decat prin ei insisi, prin cunoasterea fiecaruia de sine insusi si prin cultivarea intelegerii semenilor, a inteligentei emotionale. 

“De când se află pe pământ, omul a fost fascinat de misterele care îl înconjoară şi din care provine. Demersul său continuu a fost să înteleagă şi să stăpânească aceste mistere. Din acest demers s-a născut cultura. În evolutia treptată a culturalului, în stăpânirea naturalului, în transformarea lui, s-a ajuns până la contradictia dintre ele, până la negarea naturalului (conditie în care ne plasăm astăzi). De la anticii care au contemplat natura spre a-i afla legile, până la contemporanii care fac alte legi pentru natură, drumul se numeşte civilizatie. Demersul culturii a actionat pe mai multe planuri, dintre care cel al ştiintei a actionat în concret şi materie, cel al filosofiei s-a confruntat cu ideea, iar cel al artelor s-a avântat chiar spre mister. Locutiunea cartesiană: Cogito, ergo sum (cuget, deci exist), formulată de Descartes (1596-1650) a precipitat evolutia ultimelor secole. Din punctul de vedere al lui Blaga ( Artă şi valoare-Trilogia valorilor III), această propozitie cartesiană arată că „pentru conştiinta umană, adică pentru conştiinta care vede şi se vede pe fundalul misterului, implicatul ultim şi de maxim volum este altul, şi anume: oexistentă care îşi este sieşi un mister ia act de un orizont saturat de mister”. Blaga consideră că orizontul misterului este orizontul specific al existentei umane. „Actul revelator pe care omul îl încearcă în orizontul misterului se face totdeauna metaforic şi în tiparele categoriilor abisale. Actul revelator, pe de o parte metaforic, pe de altă parte impregnat de categorii abisale, este, în desfăşurarea sa deplină, identic cu creatia culturală (artistică, metafizică, cunoaştere constructivă etc.).” 

Cultura o întelegem ca o dimensiune complementară necesară a modului specific uman de a exista. Ea tine de om în mod absolut şi intră constitutiv în definitia acestuia: „omul este fiintă metaforizantă”– specifică Blaga, adică omul este: 1. Existentă în orizontul misterului;2. Atrage după sine inevitabil încercarea revelatoare, adică actul creator de cultură, actul al cărui continut e impregnat de categorii abisale. Cu alte cuvinte, omul nu poate fi lipsit de sfera culturii, fără a înceta de a fi om.Cunoaştem împărtirea tripartită a structurilor şi facultătilor omeneşti: 1. organicul – viata; 2. sufletul; 3 spiritul. Spiritul este identificat în partea unei filosofii ca detinător al inteligentei, ratiunii (logos, noos), sau mai simplu, ca „facultate” a judecătii, a conceptelor,a ideilor şi a vointei dirijate de idei, a virtutilor etc. Aceşti filosofi au atribuit spiritului, în acest sens, paternitatea culturii. 

Din punctul de vedere al lui Blaga însă spiritul privit în acest sens nu pune fiintele în situatia de creatoare de „cultură”. Cultura implică toate structurile umane. El vede cultura drept revelare metafizică şi în tiparele estetice ale misterului. Cu omul „deplin” apare în Cosmos o nouă orânduială, un nou orizont, un nou destin şi concomitent unele secrete metafizice cu totul aparte. Omul este mai mult decât o simplă specie între atâtea altele: 

1.El este înzestrat cu un mod ontologic specific, existând în orizontul misterului şi încercând revelarea acestuia prin plăsmuiri de cultură; 

2.Este înzestrat cu ceea ce Blaga a denumit „categorii abisale”, adică cu functii care îngăduie o depăşire a lumii concrete imediate, dar care, în acelaşi timp îl împiedică de a revela în chip absolut, pozitiv-adecvat, misterele; 

3. Aceste categorii abisale, stilistice, de existenta căroraluăm act datorită eficientei lor, pot fi socotite pe alt plan ca tot atâtea momente într-o orânduială metafizică, ca „frâne transcendente” cu ajutorul cărora Marele Anonim (centrul existentei) ne împiedică, în avantajul nostru şi al existentei în general, de a ne substitui Lui, şi cu ajutorul cărora  suntem mentinuti în permanentă stare creatoare. 

În acelaşi sistem de gândire al lui Blaga se arată că există două feluri de cunoaştere: paradisiacă – situată, constituită în orizontul lumii date, concrete şi luciferică – în orizontul misterului. 

Valorile estetice se constituie şi ele fie într-un orizont, fie în celălalt. Astfel, frumosul (esteticul pozitiv) ce se constituie ca valoare în orizontul lumii date e transpozabil în orizontul misterului şi al revelărilor, unde implică cu totul alte criterii. Adică, în fiecare din cele două mari orizonturi se încheagă valori estetice atât pozitive cât şi negative, absolut eterogene, ireductibile. 

Arta încearcă a revela misterul prin mijloace care tin de planul sensibilitătii sau al concretului intuitiv. Opera de artă, ca şi celelalte creatii de cultură, este, ca intentie, act revelator de cultură. Creatia operei de artă implică geniu şi talent. Geniului, în ordine culturală, îi acordăm o calitate care rezultă din semnificatia ontologică şi metafizică a culturii. În viziunea lui Blaga, „Geniul este darul de a trăi cu deosebită intensitate în orizontul misterului şi, mai ales, darul de a converti misterele în metafore revelatoare şi de tipare abisale. Talentul apare ca un dar auxiliar, totdeauna circumscris prin specificul domeniului în care se manifestă individul creator. El defineşte mai cu seamă darul perfectibil până la virtuozitate, de a stăpâni materia sensibilă, în vederea unei valorificări a ei într-un proces revelator. Talentul indică o multime de destoinicii utile în lupta cu materialul, destoinicii care colaborează la revelare şi converg în creatia artistică."

Fragment din COMPENDIU DE ESTETICĂ ŞI STILISTICĂ MUZICALĂ - de MIHAELA MARINESCU -  Sensul culturii şi atributele creativitătii