Nici un ideal nu poate modifica valorile noastre actuale. Acestea nu pot fi inlaturate decat cu ajutorul unei educatii adevarate, intemeiate pe intelegerea a ceea ce este.
Cand lucram impreuna pentru un ideal, pentru un viitor, noi ii modelam pe indivizi dupa conceptia noastra despre viitor; pe noi nu ne intereseaza deloc fiintele omenesti, ci numai ideea noastra despre cum ar trebui sa fie aceste fiinte omenesti. Ceea ce ar trebui sa fie devine cu mult mai important pentru noi, decat ceea ce este, adica individul cu complexitatile sale asa cum sunt ele.
Dar daca incepem sa intelegem individul in mod direct, in loc de a-l privi prin ecranul a ceea ce noi ne inchipuim ca el ar trebui sa fie, atunci ne preocupam de ceea ce este. Si atunci nu mai cautam sa transformam individul, iar principalul nostru interes devine acela de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine insusi. Iar aici nu intra in calcul nici un motiv, nici un profit personal.
Daca suntem pe deplin constienti de ceea ce este, noi il vom intelege si prin urmare vom fi liberi; dar pentru a fi constienti de ceea ce suntem, noi trebuie sa incetam de a ne stradui sa ajungem ceva ce nu suntem.
Idealurile nu-si au rostul in educatie, caci ele impiedica intelegerea prezentului: nu poti fi constient de ceea ce este decat atunci cand nu evadezi in viitor. A privi spre viitor, a te stradui sa atingi un ideal - toate acestea indica atat o lenevie a mintii cat si dorinta de a evita prezentul.
Urmarirea unei utopii prefabricate, nu reprezinta o negare a libertatii si a deplinatatii individului?
Cand ai in vedere un ideal, un model, cand ai o formula pentru ceea ce ar trebui sa fie, oare nu duci o viata superficiala si automata?
Noi avem nevoie, nu de idealisti, sau de entitati cu minti mecanizate, ci de fiinte omenesti depline, inteligente si libere.
A proiecta o societate perfecta inseamna a te bate si a varsa sange pentru ceea ce ar trebui sa fie, ignorand astfel ceea ce este.
Daca fiintele omenesti ar fi entitati mecanice, masini automate, lumea viitoare ar fi previzibila si ar putea fi intocmite planuri pentru o utopie perfecta. Am putea atunci elabora cu grija cadrul unei societati viitoare si ne-am putea orienta spre punerea lui in aplicare.
Insa fiintele omenesti nu sunt masini care sa functioneze dupa conceptii definite.
Intre prezent si viitor este un necunoscut imens in care influente numeroase lucreaza asupra fiecaruia dintre noi.
Sacrificand prezentul pentru viitor, noi urmarim cai gresite in vederea unui scop final pe care ni-l inchipuim a fi probabil just. Dar mijloacele determina scopul; si , de altminteri, cine suntem noi pentru a hotari ce ar trebui sa fie omul?
Cu ce drept decidem sa-l modelam potrivit unui tipar oarecare, pe care ni-l descrie cutare sau cutare carte sau pe care-l stabilesc ambitiile noastre, sperantele noastre si temerile noastre?
Adevarata educatie nu se sprijina pe nici o ideologie, oricare ar fi promisiunile ei cu privire la o viitoare utopie; ea nu se sprijina pe nici un sistem, oricat de inteligent ar fi si nu trebuie sa fie un mijloc de a conditiona individul intr-un fel sau altul.
Educatia trebuie sa ajute individul sa se maturizeze liber, sa se dezvolte in iubire si omenie. Cu asta ar trebui sa ne ocupam si nicidecum sa modelam copilul conform unui model ideal.
Orice metoda care ierarhizeaza copiii dupa temperamentul lor si dupa aptitudinile lor nu face decat sa puna in relief deosebirile dintre ei si, prin acest fapt, sa nasca antagonisme si sa incurajeze diviziunile in societate. Ea nu contribuie deci la dezvoltarea unor fiinte omenesti integrale.
Este evident ca nici o metoda si nici un sistem nu pot servi ca baza a educatiei despre care vorbesc. Punerea in aplicare a unei metode este indiciul unei lenevii a mintii educatorului. Cata vreme educatia se sprijina pe principii riguros stabilite, ea poate sa produca femei si barbati foarte indemanatici, dar nu poate produce fiinte omenesti, umane, creatoare.
Numai iubirea poate naste intelegerea celuilalt. Unde este iubire, exista o comuniune instantanee cu celalalt, la acelasi nivel si in acelasi timp.
Pentru ca noi insine suntem atat de secatuiti, atat de goi si fara iubire, am ingaduit guvernantilor si sistemelor sa-si asume educarea copiilor nostri si conducerea vietilor noastre;
insa guvernele vor tehnicieni eficienti, nu fiinte umane, caci fiintele cu adevarat umane devin periculoase pentru stat. Iata cu ce scop guvernele cauta sa controleze educatia.
Viata nu poate fi facuta sa se conformeze la nici un sistem; ea nu poate fi inchisa intr-un cadr, oricat de nobil ar fi acesta. Iar o minte care a fost instruita doar sa cunoasca fapte, este incapabila sa abordeze viata cu toate diversitatile ei, cu subtilitatile ei, cu profunzimile si inaltimile ei.
Cand ne educam copiii dupa un sistem de gandire sau aplicand o disciplina anumita, cand ii invatam sa gandeasca in cadre compartimentate, ii impiedicam sa devina oameni integrali, si prin urmare, sunt incapabili sa gandeasca inteligent, adica sa abordeze viata in ansamblul ei.
Or, cea mai inalta functie a educatiei este tocmai aceea de a crea indivizi integri, capabili sa considere viata in ansamblul ei.
Idealistul, ca si specialistul, nu se ocupa de totalitatea ei, ci doar de o parte. Nu poate exista integrare cata vreme ne straduim sa lucram potrivit unui ideal.
Si cei mai multi educatori idealisti au neglijat iubirea. Mintile si inimile lor sunt uscate. Pentru a pregati un copil, educatorul trebuie sa fie ager, intr-o observare continua, dar deopotriva constient fata de propriul sau proces, ceea ce reclama mai degraba afectiune si inteligenta, decat incurajarea copilului sa urmareasca un ideal. "
- voi continua maine -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu