Acum doua saptamani, am fost profund marcata de moartea unui coleg turc al sotului meu. Era inginer tehnolog, venit cu vreo trei luni in urma in Romania, si a murit pe santier, singur, luand o proba dintr-un bazin al noii statii de epurare a Brailei. Avea 36 de ani, era necasatorit, si un baiat tacut, care ii marturisise sotului meu ca abia asteapta sa se intoarca acasa. Nu a mai ajuns sa o faca. A avut o moarte stupida, devenind brusc inconstient de la biogazul pe care l-a inhalat; a cazut in bazin si a murit.
Poate nu as fi realizat groaza mortii lui daca nu as fi facut cursul de supravietuire in elicopterul scufundat, "Helicopter Underwater Emergency Training". Sub apa am simtit ce inseamna sa nu ai aer, cum iti explodeaza plamanii din lipsa de aer. Este un sentiment cumplit sub apa, fara plaman artificial, dar si cu plaman artificial.
O saptamana m-am tanguit in mine insami, si de o saptamana, privesc fiecare om pe care il vad cu bucurie, ca traieste, si ca este viu. Orice om.Oamenii din jur sunt acum bucuria mea de fiecare zi. Chiar si de el, pustiu asa cum se afla, ma bucur ca traieste. Mi-amintesc de Sfantul meu favorit, Serafim de Sarov, care ii intampina pe oameni cu cuvintele "bucuria mea" si nu intelegeam de ce oamenii, fie ei si straini, pot aduce o bucurie atat de mare unui suflet, doar prin simpla lor prezenta. Lipsea doar intelegerea. Sa intelegi nu cu mintea, ci sa simti asa precum simti foamea si setea, in mod acut, bucuria de a vedea oamenii vii, a te bucura doar pentru ei, ca traiesc, ca moartea inca nu le-a pus punct. Sa te bucuri pentru fiecare om care traieste, ca si cum esti chiar tu in locul lui. Pentru ca fiecare om vrea sa traiasca, nimeni nu vrea sa moara, nici el, si nici altcineva, oricat de rau ar parea.
Si totusi, ca sa ajungi sa traiesti clipele astfel, trebuie mai intai sa mori. E necesar sa inveti sa mori, caci numai moartea te invata cum sa fii viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu