Despre "cuiul" inimii si oarece sobita

Citisem in urma cu multi ani, despre fenomenul de "strapungerea inimii" cunoscut sub aceasta denumire in crestinism, ca fiind un fenomen ce se va intampla obligatoriu pe calea stramta catre noi insine. Anul acesta l-am primit fara voie. Incepand din acel moment, devii un gen de calmitate, asa cum nu ai mai fost niciodata pana atunci, desi ai gustat de multe ori calmitatea unei situatii bune. Esti impacat cu "ceea ce vine" de la viata peste tine, fiindca la fiecare situatie "grea", daca te superi, iti raspunde inima, cu al sau cui te impunge, spunandu-ti in felul ei de-acum, ca e cazul sa te relaxezi, sa nu te mai impotrivesti....

Viata inseamna tot ceea ce traiesti, nu doar numai ce-ti place. Un mare rol in ceea ce nu-ti place il are bineinteles Dumnezeu, care nu ne da voie sa ne oprim din a creste cu sufletul, sa ramanem ca niste morti in parerea de noi insine, in ignoranta unei fericiri exterioare noua, vrand astfel sa ne duca spre o fericire reala, independenta de ceea ce ti se intampla in lume.

 Imi amintesc de asemenea ca, Nicolae Steinhardt "topaia" efectiv de fericire in inchisoare. Si ne vorbea despre "sobita" din inima pe care o are crestinul liber in interiorul sau, eliberat de atasamentele de tot felul. "Sobita" ii urmeaza "cuiului"...Cu inima calatorim, cu inima ne mantuim...Nu este valabil si pentru ratiune, cu ale sale evidente contabile despre cum au fost, cum sunt, sau cum se vor fi purtat altii...se stie doar, Mefisto contabil estem...:)

Ajungand siesi

Viata noastra - atunci cand facem totul din inima, cand totul trece prin sensibilitatea inimii noastre - devine o calatorie a sufletului catre linistea dinauntru, catre revelarea fiintei noastre, catre cristalizarea spiritului. Nimic nu ne duce catre liniste mai mullt si mai sigur decat calatoria inimii noastre prin noaptea intunecata a sufletului. Nici o alta cale nu este mai grea, dar nici mai izbavitoare decat asta. Ajungand siesi, sufletul isi rupe lanturile cu care cele ale lumii l-au tinut legat de ea.

Doctorul Voiculescu si geniul sau de la 70 de ani

Viata si marile carti ale lumii m-au facut sa stiu ca adevarata bunatate, cu zâmbetul ei ingaduitor si perspicace, cu rabdarea ei imensa dar nu nesfârsita, e totdeauna geniala si puternica, orice ar crede cinicii si asa-zisii oameni tari, adica slabanogii sufletesti. Matriona, cea careia i se ia totul, care lasa sa i se ia totul, ramâne fiinta tare si biruitoare. Am mai aflat si ca blândul doctor Voiculescu, tamaduitorul fara onorarii, alinatorul, era capabil uneori de indignari sublime, de mânii auguste, intratabile. 

Cultura lui imensa, asimilata profund in opera lui târzie, e azi evidenta pentru toata lumea, dar in trecut  nu i-o cunosteau decât putini. Nimic nu-i era mai strain decât ostentatia si fala. Cu el s-a intâmplat un miracol ; a devenit la 70 de ani un mare poet, un poet genial in cel mai strict inteles al cuvântului. Orice s-ar spune, inainte nu fusese decât un poet minor. Aceasta brusca transmutatie nu a fost posibila, desigur, fara lentele acumulari interioare ale culturii si ale unei vieti absolut exemplare, realmente sanctifiante. 

De altfel, fenomenul nu a fost de fapt chiar asa de abrupt ; din poemele care preced cu trei-patru ani Sonetele se presimte iminenta eruptiei acestora. Caci oricum eruptia a fost izbucnire navalnica, total schimbatoare a privelistilor si simtirilor de pâna atunci. E frapant cum, intr-o ordine calendaristica diferita, la inceput, de cea a numerotarii primelor sonete, datarea lor se succede vertiginos, irezistibil; joi 2 decembrie 1954, vineri 3 decembrie, sâmbata 4 decembrie, duminica 5 decembrie, si asa mai departe, zilnic (o data doua in aceeasi zi, marti 9 august 1955), apoi la intervale de doua pâna la 7-8 zile, uneori si mai rar, apoi iarasi zilnic, altele datate doar decembrie 1955., altele nedatate dar mergând toate in acelasi flux continuu, vreme de trei ani si jumatate, pâna la sonetele CCXLIII si CCXLIV, compuse amândoua in 20 si 21 iulie 1958, când ciclul se curma tot asa de brusc cum incepuse, acum insa si brutal, printr-o eufemistic numita eroare judiciara...

Mai in adâncime gândite lucrurile, martiriul lui V. Voiculescu si sfârsitul lui in distrugere trupeasca si in totala privatiune de orice bunuri si mângâieri pamânte sti a tinut probabil de o fatalitate misterioasa, a fost poate cumplitul pret a ceea ce spune in sonetul CCXXIV : Ti-am faurit o 'nalta si grea demiurgie .. Este ceva demonic in incandescenta aproape de nesuportat a Sonetelor, o sfidatoare rivalitate cu divinitatea. 

Sonetele doctorului Voiculescu imitate dupa ale lui Shakespeare, desi au, in adevar, forma si chiar sunetul acelora, sunt in fond nu atât o imitatio Shakespeari, cât o imitatio Dei. Poetul isi aroga o colosala, orgolioasa constiinta de sine, cu ilimitate puteri transfiguratoare si cu o tot atât de uriasa putere a umilintei si autoflagelarii. Erotica lui atinge cosmogeneza, fara a pierde nici o clipa concretul carnal. 

Doctorul Voiculescu restaureaza in deplinele ei drepturi virtutea creatoare a imitatiei (sau, daca termenul indispune, a emulatiei). Imitarea modelelor supreme a fost totdeauna si ramâne testul declansator al adevaratei vocatii creatoare, contrar meschinei prejudecati a originalitatii.. Sa nu confundam notiuni aparent invecinate : pastisa, de pilda, e un exercitiu de atelier, valabil ca atare; contrafacerea, mai mult sau mai putin dibace, nu e decât o industrie improba si vana. Dar imitatia, optiune constienta in ordinea valorilor, merge in competitie cu modelul, dar pe o traiectorie proprie si inconfundabila, cum atât de izbitor este cazul la doctorul Voiculescu. 

Competitia cu un mare model nu e lipsa de masura, ci da tocmai masura vocatiei. 

Un artist autentic isi alege modelul intr-un plan al absolutului, fara evaluari pragmatice in privinta sanselor. Unul care isi propune un model mijlociu, cu gândul ca-i va fi mai lesne sa-l egaleze sau sa-l intreaca, poate eventual izbuti, dar artist nu e. In ordinea aceasta, modestia nu e o virtute, ci mai degraba o forma a imposturii. Bineinteles, e important sa-ti cunosti limitele, iar un artist veritabil si le cunoaste, macar cu  aproximatie, dar confruntarea cu modelul, patrunderea in tainele geniului provoaca niste metabolisme sporitoare. 

Imitându-l pe Shakespeare, doctorul Voiculescu s-a contaminat cu geniul; ca urmare a dat o proprie opera geniala, de sine statatoare. Dar, in aceasta opera, geniul l-a ispitit la infruntarea lui Dumnezeu, pe care toata viata il slujise cu credinta si supunere. Ca si Prometeu, a fost pedepsit. Pedepsit pe lumea aceasta, poate pentru a fi absolvit pe cealalta. Pe alte cai m-a dus si pe mine soarta prin aceleasi locuri de pedeapsa, unde mi-a fost dat sa-l intâlnesc pe doctorul Voiculescu pâna nu era prea târziu. Ne-am nimerit impreuna câteva ore in una din cabinele metalice etanse, ale unei masini speciale, in care eram bagati câte doi. 

In intuneric, cu boccelele pe genunchi, bagati unul in altul la strânsoare, am stat mult de vorba in soapta. 

Masina a stationat indelung pâna sa porneasca spre locul de destinatie. Din timp in timp se auzeau bocanci, 

cizme, comenzi scurte : pe rând, mai erau introdusi si altii in cabine. In tot acest timp, cu unele intreruperi 

(datorate, pe cât se parea, interventiei purtatorilor de cizme), se facea auzit un glas de femeie tânara care 

cânta, plângea, cânta iar, ca un fel de litanie : Rodiica mamii... fetiita mamii... iubiiita mamii.... Din când in când si râdea, un râs ciudat. Purtatorii de cizme renuntasera, probabil, sa o mai opreasca. 

Asa l-am cunoscut pe doctorul Voiculescu.

Alexandru Paleologu
Despre lucrurile cu adevarat importante
Polirom-2011

Ceea ce conteaza la sfarsit

La sfarsit nu conteaza cat ai realizat din ceea ce ai vrut sa faci in viata ta, si cu viata ta, ci conteaza cata inima ai pus in tot ce ai facut. La sfarsit nu conteaza daca ti s-a facut dreptate, si nici daca ai fost Cineva respectat, adulat sau discreditat. La sfarsit nu conteaza decat inima. Daca ti-ai pus inima in orice ai facut, daca ti-ai deschis inima celor pe care i-ai iubit, daca ti-ai pus inima pe tava celor carora le-ai gresit, daca ti s-a inmuiat inima in fata durerii, in fata neputintei oamenilor, si a dramelor de multe feluri. Conteaza in ce anume ti-ai pus inima si cata inima ai lasat in toate cate le-ai facut. Conteaza daca ti-a crescut inima de bucurie la bucuriile oamenilor, sau ti s-a strans de durere la dramele lor.


Asta e tot ce conteaza in viata, dar mai ales va conta la sfarsit, atunci cand linia se va trage pentru fiecare dintre noi. Restul este balast. Nimic nu are valoare la sfarsit, decat intentia si sentimentul in tot ce ai gandit, in tot ce ai spus si in tot ce ai facut. Numai inima omului. Numai ea are trecere.

"Micul Suflet şi Soarele"

"Micul Suflet şi Soarele"

http://mdjohana.blogspot.com/2012/05/micul-suflet-si-soarele.html

Odată ca niciodată, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu: 

- Ştiu cine sunt!

Şi Dumnezeu a răspuns:

- Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?

Micul suflet a strigat:

- Eu sunt Lumina!

Dumnezeu a zâmbit cu drag:

- Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.

Micul Suflet era extrem de fericit.

Tocmai desluşise misterul pe care întreg Regatul dorea să-l descopere.

- Uau!, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise ca este.

Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie Ceea ce Sunt cu Adevărat) şi i-a spus:

- Acum, că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt?

- Adică vrei să FII Ceea ce EŞTI cu Adevărat?, îl întrebă Dumnezeu.

- Păi, răspunse el, una este să ştiu ce sunt şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.

- Dar tu chiar Eşti Lumină!, îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.

- Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii lumină, se tot plângea Micul Suflet.

- Aşa deci?, răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.

Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:

- Ar fi totuşi un lucru.

- Ce? întrebă Sufleţelul.

- Păi, nu există decât Lumină. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu şi, astfel, nu există nici o modalitate prin care tu să trăieşti experienţa a Ceea ce Eşti, atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.

- Adică?, întrebă confuz, Micul Suflet.

- Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în Soare. Eşti acolo împreună cu alte milioane, miliarde de lumânări, pentru a crea Soarele. Şi Soarele nu ar fi el însuşi fără de tine. El nu ar fi Soarele, fără una din lumânările sale. Şi fără tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumină, când tu eşti în Lumină?

- Păi, îi răspunse Sufleţelul, tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie.

Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:

- Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumină, atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.

- Ce este întunericul?, întrebă Micul Suflet.

- Este ceea ce tu nu eşti.

- Îmi va fi frică de întuneric?, întrebă Micul Suflet.

- Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.

- Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.

Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea trăi o experienţă anume, va trebui să apară exact opusul stării respective:

- Şi ăsta este un mare dar, pentru că fără el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura, fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb, fii Lumină în Întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti Cine Eşti cu Adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească, pentru ca şi ceilalţi să afle cât eşti de special.

- Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt?, întrebă Micul Suflet.

- Bine-nţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi că "special" nu înseamnă "mai bun". Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor, doar atunci când tu vei reuşi să accepţi ca tu eşti special.

- Minunat!, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot sa fiu oricât de special îmi doresc!

- Şi poţi să începi lucrul acesta, chiar acum!, îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, împreună cu Micul Suflet. Apoi, îl întrebă:

- În ce mod îţi doreşti tu să fii special?

- Nu înţeleg, răspunse Micul Suflet.

- Păi, a fi Lumină înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?

Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:

- Mă pot gândi la multe feluri de a fi special!, exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.

- Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea, sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumină.

- Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special, fiind iertător. E ceva special să ierţi?

- O, da! e foarte special.

- Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să trăiesc experienţa a ce înseamnă să fii iertător.

- Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.

Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.

- Ce anume ar trebui să ştiu?, oftă Micul Suflet.

- Nu ai pe cine să ierţi.

- Nimeni?

Micul Suflet abia putea crede asta.

- Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!

Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia, pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă.

Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi. Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur, încât Micul Suflet abia o putea privi.

- Atunci pe cine ai putea ierta?, întrebă Dumnezeu.

- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să trăiesc experienţa iertării. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.

- Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.

- Da?!?, se lumină Micul Suflet, dar cum?

- Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.

- Poţi face tu acest lucru ?

- Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel, încât tu să ai pe cine ierta.

- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă atât de perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic, încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult, încât Lumina pe care o radiezi acum să se transforme într-un Întuneric dens? Ce te-ar putea face, pe tine - care eşti atât de uşor, încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului - să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?

Micul Suflet fu surprins de răspuns.

- Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreună, noi doi. Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amândoi un Tot. Împreună am fost Sus-ul şi Jos-ul, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost Femeia şi Bărbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Agresorul. Astfel, ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trăi experienţa a Ceea ce Suntem cu Adevărat.

Sufletul cel Prietenos explică mai departe:

- Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi «cel rău» de data asta. Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea trăi experienţa a ceea ce înseamnă să fii Cel care Iartă.

- Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător?, întrebă Micul Suflet, puţin speriat.

- Pai, ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos, făcându-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodată serios şi spuse cu o voce slabă:

- Ai avut dreptate înainte, să ştii.

- La ce te referi?

- Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute. Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.

- Cere-mi orice!, strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte: Voi putea fi Iertător! Voi putea fi Iertător!

Atunci Micul Suflet observă ca Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut.

- Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger că faci toate acestea pentru mine.

- Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Eu vă trimit numai îngeri.

Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului sau:

- Ce pot să fac pentru tine ?

Sufletul cel Prietenos răspunse:

- Atunci când te voi lovi şi te voi izbi. În momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment, aminteşte-ţi te rog ..... Cine Sunt cu Adevărat.

- Oooo, îmi voi aminti!, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.

- Bine, răspunse Prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine Sunt cu Adevărat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit Cine Sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi Cine Eşti. Şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora Cine Suntem.

- Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar - şansa de a trăi experienţa a Cine Sunt cu Adevărat.

Şi astfel, cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumină, ceea ce era foarte special şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.

Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa Iertării şi să-i mulţumească oricărui suflet care făcea ca acest lucru să fie posibil. Şi, ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui - chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe - dar mai ales daca îi aducea tristeţe - Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu:

- Adu-ţi aminte: Eu va trimit numai îngeri.

 

(extras din "Micul Suflet şi Soarele" - Neale Donald Walsch)

Despre Ketmanii unui Om Bun, de Turc.

In “Gandirea captiva”, Czeslaw Milos dedica un intreg capitol cuvantului persan “ketman” care exprima, candva, strategia persanilor de a le spune turcilor, pentru a nu-i supara, doar ceea ce voiau ei sa auda.

Nu tin sa fac analogii fortate. Si sa afirm, de pilda, ca presa autohtona nu duce lipsa de “ketmani” care le spun “turcilor” actuali doar ceea ce acestora le face placere. Dar nu se intampla, oare, sa fim propriii nostri “persani”? Adica, sa sustinem lucruri de care, in adancul sufletului, ne indoim, de fapt? zice Octavian Paler in Amanuntele sale..
Omul Bun, inconjurat de ketmani, nu poate niciodata sa afle cine este el insusi, adevaratul el....Ketmanii au grija ca el sa nu afle. Si asa moare...fara sa stie cine este cu adevarat. O viata fara sa afli cine esti, nu merita traita. Desi ei cred ca o traiesc, pe langa omul bun si ketmani, viata trece fara sa-i fi atins vreodata. Si iubirea la fel.

Cum "este" unii oameni buni :)

Dupa ce Daniel Iancu a pus un tip de la Ploiesti sa ma verifice cateva luni de zile - (alias Nicolae Lucian), tip care nu s-a sfiit sa il vorbeasca “de bine” in comentarii facute pe celalalt blog al meu, dar care nu m-a pacalit sa fac la fel - si dupa ce m-a reclamat si mi-a fost instalat un server timp de o saptamana, a vrut sa verifice si daca sunt “fara stapan”, adica, daca familia mea stie despre blogurile mele. Si cum sotul meu i-a scris sa renunte la serverul spion, nu din alt motiv ci pentru ca nu avea ce sa gaseasca in computerele noastre, domnia-sa i-a spus sa ma duca “la doctori” si “sa ma tina” in “frau”, ca pe iepele naravase :)) A fost curios sa afle si “daca cumva mai este” sotul meu cu mine. Este. Desi sotul meu este un fel de don-juan modern, si m-a facut sa sufar foarte mult din acest motiv, inca suntem o familie, fiindca eu consider ca doi oameni inteligenti nu se impiedica de limitele celuilalt. Atata timp cat suntem cu totii oameni imperfecti, nu putem pretinde perfectiunea de la celalalt recurgand imediat la divort, asa cum majoritatea oamenilor fac atunci cand ceva nu le convine la partenerul de viata. 

Ideea pe care vreau sa o transmit este ca desi Daniel Iancu crede ca este un om bun si nobil, nu este decat un om ca toti oamenii, razbunator (vezi poezia despre soacre, cat si declaratia sa dintr-un interviu public “soacra-mea nu a fost chiar asa de rea”), misogino-rautacios  (vezi poeziile sale despre femeia grasa, femeia cu celulita, femeia nesatisfacuta sexual) ros, ca orice om, de diverse conflicte interioare, adica psihologice (vezi poezia sa “Furnici sub piele”), care nu suporta oamenii ce nu-i fac placere, adica nu ii lauda creatiile (vezi comentariul de la videoclipul de pe youtube, "Sunt mandru ca-s roman"- in care il intreba pe “mugurel” daca vrea sa ii cante o jaga-jaga, doar pentru ca nu l-a laudat pe cel de-al doilea "fiu risipitor al Mioritei"- primul a fost declarat deja Cioran :)   ). 

Eu i-am laudat creatiile, dar numai pe acelea pe care le-am considerat inspirate, geniale, si care au un  mesaj demn de transmis generatiei actuale de tineri, dar si generatiilor urmatoare. Celelalte creatii ale sale sunt doar rezultatul determinismului sau psihologic. Mi-ar fi placut sa fi reusit sa il fac sa realizeze ca tine la o multime de chestii care nu il lasa sa redevina un tip genial, creativ in adevaratul sens al cuvantului, dar s-a suparat si s-a razbunat pe mine. Cu siguranta nu eu sunt cauza imputinarii inspiratiei sale, si inspiratiei de geniu, ci obisnuinta de a prejudeca totul, de a baga in tipare si in imagini oameni care nu sunt la fel ca el. Un om este cu mult mai complex decat imaginea sa, la un moment dat al vietii sale. Iar un artist genial nu vede numai frumusetea evidenta, cea pe care o poate vedea si omul obisnuit, simplu, ci vede frumusetea dincolo de aparente si o releva si noua, oamenilor simpli, dar nu simplisti. Un artist de geniu apreciaza criticile, pentru ca stie ca este singurul feed-back capabil sa il ajute sa evolueze, si nu laudele care ne mentin in parerea de noi insine. Eu ii doresc omului bun multa inspiratie, de calitate, dar si mult succes cu noua lui carte “Tantarul”, desi, daca toata lumea ar fi ca el - care nu are rabdare sa citeasca ceva pana la capat (sic!) - nu ar mai exista pe lumea asta nici scriitori, nici carti, nici critici. 

Cate ceva despre..Spa(s)m :)

Daca e sa ne luam dupa prescurtarea originala, Spam-ul este non – Solicited Pornography and Marketing Acted. :-)

Dar dupa ultima legislatie, spam-ul este un email nesolicitat. 

Si totusi, cand cineva are o adresa de email publica, si are adresa asezata la vedere, pe un site public, cum poate fi numit SPAM un email? Orice email primit pe o adresa publica, la vedere, nu poate fi incadrata la categoria de SPAM, doar daca proprietarul insusi o incadreaza in categoria emailurilor neplacute/nedorite/neiubite, dar nu poate fi numit spam. Cand primesti numai mesaje care te gadila, le numesti emailuri solicitate, iar cand primesti mesaje care nu te gadila, le numesti emailuri nesolicitate. . :-)

Si inca ceva. In mod normal, un email cand a fost introdus in categoria SPAM, el nu mai intra in INBOX-ul casutei de email, ci in alt folder care beneficiaza de mentenanta automata, la o anumita perioada pe care proprietarul o poate seta mai mare sau mai mica. 

Asadar, fara aceasta setare, nu poti avea spam, ci doar doua foldere mari si late: 

1) mesaje pe care le iubesc

2) mesaje pe care le urasc. 

Cel mai interesant, este acel mesaj, care intai a fost "bagat" in categoria 1, si apoi, dupa ceva mesaje de tip 2, a fost extras de la categoria 1 si intro-bagat la cea de-a doua. :)) So, multe specimene sunt in gradina Ta Doamne! Diversitate in Unitate! 

Si, astfel, in loc sa ai spam, el nu e decat un biet ... spasm! Co(i)lici! la stomac, precum bebelusii! Se trateaza cu chimen luat ca atare, sub forma de  seminte, sau cu ceai de chimen! Pentru eficienta maxima, se serveste zilnic! :-)

Si putina legislatie cu privire la SPAM.




de Stefan OLARU
Locotenent, Scoala de Aplicatie pt Artilerie Terestră si Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă”, Sibiu



Articol publicat in Acta Universitatis Lucian Blaga, nr 1-2/2005, pag 199 - drept.ulbsibiu.ro



1. Ce este spam-ul si cum functionează acesta?
Termenul de spam a fost utilizat pentru prima dată în S.U.A. ca o prescurtare pentru non – Solicited Pornography and Marketing Acted. În cea mai recentă definitie dată termenului, spamul desemnează “trimiterea masivă si uneori repetată a mesajelor electronice nesolicitate, către persoane cu care expeditorul nu a avut niciodată contact si a căror adresă electronică a fost obtinută pe căi ilegale &#8221 (1);.

Spammerul – cel care trimite mesajele nesolicitate – are nevoie de o listă de adrese e-mail pentru a trimite mesajele. Acestea pot fi obtinute în mod legal sau ilegal.

Se consideră că o adresă este obtinută în mod ilicit atunci când spammerul foloseste diferite motoare de căutare pentru a găsi pe Internet adrese valide sau când, apelând la programe speciale, spammerul utilizează diverse combinatii pentru a obtine posibile adrese.

Care este scopul căutării acestor adrese e-mail? Spammerul, care poate fi o persoană fizică sau juridică, trimite către aceste adrese, în interes propriu sau în schimbul unei sume de bani, în folosul altei persoane, e-mailuri cu informatii publicitare, de natură comercială sau pornografică, pentru a determina destinatarul să achizitioneze diferite produse sau servicii.

Cine sunt de fapt spammerii? (2) Distingem cinci categorii:
- vânzătorii unor produse sau servicii (dintre care unele sunt ilicite): viagra, jocuri piramidale pe bani, tigări etc;
- vânzătorii de produse informatice la pret preferential, dar cu licentă ilegală, cel mai probabil piratată;
- persoanele care practică un tip de spam în crestere, constând în vânzarea unor produse de lux (călătorii, servicii hoteliere etc);
- cei care, prin manopere frauduloase, urmăresc să obtină datele bancare ale utilizatorilor naivi;
- persoanele care testează posibile adrese e-mail, pentru a le verifica valabilitatea, pentru ca ulterior să le vândă altor spammeri din categoriile mentionate.

S-au contabilizat astfel, de către diferiti furnizori de acces internet (F.A.I.), înainte de adoptarea unor legi anti-spam, în jur de 10 milioane de spamuri pe zi, după adoptare numărul acestora reducându-se la 3 milioane.

Despre discernamant

Zice un proverb arab ca , "Ajutorul acordat prostului este lucru zadarnic" si altul  "Sfatuieste-l pe cel fara invatatura si te va lua drept dusman." Dupa patru ani in care am incercat sa fac un om sa-si vada ingustimea mintii, concluzionez ca am fost lipsita de discernamant. De discernamantul care trebuia sa ma faca sa las omul in parerea lui, de el insusi. Caci mi l-am facut cel mai aprig dusman. "Lovind magarul prea des il inveti sa azvarle."  

" Nu te grabi sa atingi struna inainte sa fie bine intinsa. ", dar desi l-am rugat cu mult timp in urma sa isi acordeze instrumentul de "cantat", acest lucru nu s-a intamplat niciodata. Si totusi, intr-o zi se va intampla. 

Despre demnitate

Demnitatea a fost croita salopeta, nu frac, pentru ca Demnitatea e placerea de a trai pe cuie. (V.G.)

Crezi ca e mai lesne sa ma faci pe mine sa cant, decat pe fluierul acesta? Da-mi numele oricarui instrument iti place, suceste-ma in toate felurile, dar nu ma vei putea face sa cant asa cum vrei tu. (W.S)

Sa fii mandru ca stai sus numai atunci cand nu-ti e rusine sa-ti aduci aminte cine te-a adus acolo. (N.I.)

Cineva si-a mentinut demnitatea de om, ca sa te faca sa iti recunosti si tu conditia umana, iar tu nu o vezi, ci iti mentii doar conditia de "barbat demn" care ti-a lipsit prea mult timp, si pe care ti-a insuflat-o - in sfarsit - o relatie intima. “Un sfat care nu poate fi schimbat este rau.” zice Publius Syrus. Sfatul de a calca pe demnitatea altora, doar ca sa ti-o mentii pe a ta, este schimbabil, chiar interschimbabil, doar daca ai demnitate. 

Prin cerul ferestrei...

Ploua infernal,

si noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau

nelinistiti, sub desene în creta.

Sufletele noastre dansau

nevazute-ntr-o lume concreta.

O să te ploua pe aripi, spuneai,

ploua cu globuri pe glob si prin vreme.

Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,

mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi

lasasem în lume odaia.

Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,

cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,

si noi ne iubeam prin mansarde.

N-as mai fi vrut să se sfirseasca

niciodata-acea luna-a lui Marte.

Ploaie în luna lui Marte, de NICHITA STANESCU

Despre oamenii normali

A venit la rand ideea de oameni normali. Am ramas din nou stupefiata de afirmatia unui “Cineva” pe care am citit-o din intamplare: «eu nu ating decat oameni normali si care au placere”, cu atat mai mult cu cat respectivul individ afirmase cu ceva timp in urma ca a cunoscut o anume Ileana, pe care el o considera extrem de normala, desi o omorase pe mama ei din cauza unei uri furibunde. Ura se datora opunerii mamei sale pe iubirea dintre fiica ei si un baiat, care zice-se, era nepotrivit cu «sangele albastru» al clasei sociale din care faceau ele parte. «Cineva» vorbise cu ea, catva timp, si constatase ca era foarte normala, subliniind chiar acest lucru intr-una din postarile de pe blogul sau. Stupefactia s-a transformat in oripilare, fiindca mi-am adus aminte imediat ca «Cineva» avea ca motto al blogului sau «Nebunii suntem noi, asta e clar»... 

Si am ramas , cum se spune « ca la dentist» fiindca omul respectiv a demonstrat in acest caz ca, nu este stapan pe ideile proprii, ca oscileaza in afirmatii, ca face afirmatii contradictorii pe care apoi le uita si le inlocuieste cu altele. Un om cu adevarat macinat de conflicte interioare psihologice, dar care nu le vede decat in oglinda, la persoanele care nu ii fac pe plac. Chiar afirma despre altii ca au nevoie de «doctori» fiindca nu sunt stapani pe ideile proprii si nu sunt normali. 

In opinia mea, normalitatea este acea stare psihologica ce nu este afectata de nici un factor extern, de nici o actiune indreptata impotriva individului, de nici o rautate, de nici un gand din trecut care raneste amintirea omului. Imediat ce omul este supus vreunei presiuni psihologice externe, vreun gand sau vreo situatie negativa, ce ii ameninta idealurile, scopurile, credintele sau pre-judecatile, omul respectiv iese din starea de normalitate si devine incrancenat pe cauzele care ii stau in cale. Si de aici decurg toate situatiile care il scot din normalitate pe omul nostru, devenind anormal, cu alte cuvinte ne-bun. 

A nu fi bun, sau a fi nebun - care este acelasi lucru, spus altfel - este, mai mult sau mai putin, o apreciere subiectiva. Depinde cine te judeca. Te poate judeca astfel numai cineva implicat direct in conflict. Dar la o analiza din exterior, detasata, facuta de persoane neimplicate in conflict, se poate concluziona ca nu se pune problema de bunatate sau rautate aici, ci de actiuni ale unor forte din exterior, exercitate la un moment dat asupra psihicului uman si de reactii la aceste actiuni; cu alte cuvinte, ca in fizica, este vorba de actiune si reactiune. 

Atata timp cat oamenii sunt egoisti, iubindu-se pe ei insisi mai mult decat orice si mai mult decat pe oricine - mai mult chiar decat pe Dumnezeu, care este reprezentat prin fiecare dintre noi - nu sunt altceva decat niste obiecte, masini umane care se incalzesc la cuvinte si reactioneaza corespunzator. Cand oamenii invata ca nimeni nu are nimic personal cu tine, ci are numai niste scaderi proprii, atunci nu se mai incalzeste la cuvintele care nu-i gadila auzul, si pot actiona intr-un sens pozitiv, fireste, echilibrand o situatie care tinde sa devina un adevarat razboi nuclear. 

Fiecare trebuie sa ajunga sa cunoasca acest adevar, care nu inseamna mai mult decat a te cunoaste pe tine insuti . Un om care nu se cunoaste pe el insusi, nu poate cunoaste pe nimeni altcineva si tot timpul va judeca oamenii dupa aparente. Dar aparentele inseala....Nimic nu poate fi mai iluzoriu decat aparentele, decat parerile formate in exterior, din actiunile si reactiunile oamenilor. Cauzele sunt mult mai profunde si au ca baza de plecare necunoasterea de sine insusi. 

Avea dreptate Sf.Ioan cel cu gura de aur, ca «A nu se cunoaste omul pe sine, este culmea nebuniei si a patimilor. « 

Sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i binecuvinteze cu intelegerea fiintei lor proprii, caci in cazul in care nu reusesc sa se inteleaga mai intai pe ei insisi, apoi pe fiecare om, si isi indreapta acuzatia de nebunie catre altii, vor pati mult mai rau: nebunia ii va paste intr-o zi, iar ei nu vor sti. Caci nebunul nu este cel pe care tu il faci nebun, uitand ca esti sub legile lui Dumnezeu, nebunul este acela care se află într-un legământ cu Dumnezeu, este botezat in legea lui Dumnezeu, dar se comportă de parcă Acesta nu ar exista. Ca in psalmul 14 al lui David 

«1. Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” 

S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele. 

2. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. 

3. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. 

4. Şi‑au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul? 

5. Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit. 

6. Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…dar scăparea lui este Domnul.»

Love Quote of the Day

I long for the raised voice, the howl of rage or love.

Leslie Fiedler

Nu exista decat aceste doua forme de strigate: de furie sau de dragoste. Furia unuia care crede ca numai el are demnitate, intr-un mod cu totul si cu totul egoist si lipsit in totalitate de empatie, ori de fairmindedness, acea abilitate de a fi corect fata de absolut toata lumea, nu numai fata tine.

Despre Drepturile Omului

Trebuie sa precizez ca pana nu afli ca esti acuzat (pe nedrept) ca ai fi incalcat drepturile altcuiva, nu ai curiozitatea sa afli care sunt acestea.


Si pentru ca Daniel Iancu are impresia ca i-am adus atingere demnitatii sale de om, m-am hotarat sa aflu ce spun legile drepturilor noastre de oameni. Si am aflat ca nu i-am adus nicidecum atingere imaginii sale, nici demnitatii sale, asa cum si el afirma ca nu mi-a adus nici o atingere demnitatii mele si stimei de sine, prin ignorarea persoanei mele si cenzurarea comentariilor pe care le-am facut cu cele mai bune intentii, pe blogul sau.

De pilda, am aflat ca nu ma poate constringe in nici un mod la dreptul de a avea propria mea opinie despre el ca artist, si chiar despre el ca om, dat fiind faptul ca ii cunosc foarte bine opera artistica de pe siturile publice, gandurile si opiniile sale din interviurile acordate diversilor jurnalisti, precum si de pe siturile sale, de pe blogul sau oficial (toate fiind publice), prejudecatile si comportamentul sau de a cenzura opiniile exprimate prin comentarii pe blogul sau, cele care nu sunt conforme cu ale lui.

 Am mai aflat si ca incercand sa ma intimideze mai intai pe mine si apoi pe sotul meu, a incalcat una dintre prevederile Constitutiei Romaniei, cea care intareste statul de drept, democratic, si care dezavueaza practicile din fostul stat communist dictatorial, cenzurationist si discriminatoriu.

8. Libertatea de exprimare

CONSTITUTIA ROMANIEI ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.  (2) Cenzura de orice fel este interzisa.  ·  Dreptul la propria imagine:  Decizie CNA nr. 80/2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine

7. Libertatea constiintei

CONSTITUTIA ROMANIEI ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei (1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.  (2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.

6. Viata intima, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei

CONSTITUTIA ROMANIEI ARTICOLUL 26 - Viata intima, familiala si privata (1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.  (2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.

Ma gandesc acum ca am aflat toate astea, ce bune moravuri as fi incalcat, cand am asezat pe blogul meu declaratia lui, pe care mi-a transmis-o pe mail, prin care m-a trimis la doctor si la psiholog? Am fost doar foarte trista sa constat ca un om ce nu poate comunica cu un semen de-al lui care il roaga sa faca acest lucru, il declara pe respectivul ins anormal, trimitandu-l la psihiatru si la psiholog. Si nu i-am incalcat libertatea, pentru ca sunt de acord sa faca ceea ce simte si crede cu adevarat. 

Si acum, despre principiile tolerantei intre oameni.

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_toleranta.php

Declaratie a Principiilor Tolerantei

Hotarate sa ia toate masurile pozitive necesare intru promovarea tolerantei in societatile noastre, din motivul ca toleranta nu e doar un principiu care ne este drag, dar de asemenea, si o conditie necesara pacii si progresului economic si social al tuturor popoarelor,

Noi declaram urmatoarele:



Toleranta este respectul, acceptarea si aprecierea bogatiei si diversitatii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitatii noastre de fiinte umane. Ea este incurajata prin cunoasterea, deschiderea spiritului, comunicatie si libertatea gandirii, constiintei si credintei. Toleranta este armonia in diferente. Ea nu e doar o obligatiune de ordin etic; ea e, de asemenea, si o necesitate politica si juridica. Toleranta e o virtute care face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la inlocuirea culturii razboiului cu o cultura a pacii.  Toleranta nu e nici concesie, nici condescendenta ori indulgenta. Toleranta este, mai ales, o atitudine activa generata de recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si libertatilor fundamentale ale altora.
In conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranta nu inseamna nici a tolera nedreptatea sociala, nici a renunta la propriile convingeri, nici a face concesii in aceasta privinta. Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane, care se caracterizeaza natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situatia lor, felul de exprimare, comportamente si prin valorile lor, au dreptul de a trai m pace si de a fi cele care sunt. Ea semnifica, de asemenea, ca nimeni nu trebuie sa-si impuna propriile opinii altuia.


Toleranta la nivel de Stat implica insistent dreptatea si impartialitatea in materie de legislatie, de aplicare a legii si de exersare a puterii judiciare si administrative. Ea cere, de asemenea, ca fiecare sa poata beneficia de sanse economice si sociale fara nici o discriminare. Excluderea si marginalizarea pot duce la frustratie, ostilitate si fanatism.

Este esential, pentru armonia internationala, ca indivizii, comunitatile si natiunile sa accepte si sa respecte caracterul multicultural al familiei umane. Fara toleranta, n-am avea pace, iar fara pace, n-am fi in stare sa avem nici dezvoltare, nici democratie.

Intoleranta poate lua forma unei marginalizari a grupurilor vulnerabile si a excluderii lor din orice fel de participare la viata sociala si politica, cit si cea a violentei si discriminarii in privinta lor.
Dupa cum se afirma m Declaratia asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale, "Toti indivizii si toate grupurile au dreptul de a fi diferite"

In lumea moderna, toleranta e mai necesara ca oricand. Noi traim intr-o vreme marcata de mondializarea economiei si accelerarea mobilitatii, comunicatiei, integrarii si interdependentei, migratiilor si deplasarilor de mare amploare ale populatiilor, urbanizarii si mutatiilor in sfera formelor de organizare sociala. Din moment ce nu este nici intr-o parte a lumii o situatie care sa nu sa se caracterizeze prin diversitate, cresterea intolerantei si confruntarilor constituie o amenintare potentiala pentru orice regiune. si nu e vorba aici de o amenintare ce s-ar limita la o anumita tara, ci de o amenintare universala.

Toleranta e necesara atat intre indivizi cit si in cadrul familiei si comunitatii. Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fata de diferite opinii, in sensul unei deschideri reciproce si al solidaritatii urmeaza sa aiba loc in scoli si universitati si prin intermediul educatiei non-formale, acasa si la locul de munca. Mijloacele de informare m masa sunt pe masura sa joace un rol constructiv, in acest sens, favorizand dialogul si dezbaterile libere si deschise, propagand valorile tolerantei si evidentiind pericolul indiferentei fata de expansiunea ideologiilor si grupurilor intolerante.

Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta. Prima etapa, in sensul educatiei pentru toleranta, e de a o invata pe fiecare persoana din societate care-i sunt drepturile si libertatile pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a proteja drepturile si libertatile altora.

Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ prioritar; iata de ce trebuie sa fie promovate metodele sistematice si rationale de predare a tolerantei care sa se adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice si religioase ale intolerantei, surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii. Politicile si programele tolerantei atat intre indivizi cit si intre grupurile etnice, sociale, culturale, religioase si lingvistice si natiuni.

Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula o parere proprie, de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.

4.4. Noi ne luam angajamentul de a sustine si de a pune in functiune programele de cercetare m domeniul stiintelor sociale si educatiei pentru toleranta, drepturile omului si non-violentei. Ceea ce inseamna de a acorda o atentie deosebita imbunatatirii instruirii invatatorilor, programelor de studii, continutului manualelor si cursurilor si a altor materiale pedagogice, inclusiv noilor tehnologii educationale, in vederea instruirii unor cetateni activi si responsabili, deschisi spre alte culturi, capabili sa aprecieze valoarea libertatii, respectarea demnitatii umane si diferentelor dintre ele si care sa fie in stare sa previna conflictele sau sa le rezolve prin mijloace non-violente.

Ceea ce pot spune acum, opinia mea, este ca faptul ca Daniel Iancu este un om intolerant, care nu suporta decat aprecierile care il elogiaza, care marginalizeaza si ignora oamenii care au o gandire critica de tip fairmindedneess, adica fair-play pentru toata lumea. Cea mai buna dovada pe care o aduc in argumentarea opiniei mele este propria mea experienta avuta in decursul a patru ani, timp in care viata mea s-a intersectat cu a sa. Amintesc aici cele trei spectacole ale sale, la care am mers, dintre care la unul i-am daruit un cos cu 33 de trandafiri pentru care nu as fi dorit decat un singur multumesc, sau o simpla strangere de mana, dar in infatuarea parerii deformate pe care si-o formeaza despre oamenii care nu gandesc aidoma lui, nu a fost in stare sa imi ofere nici una, nici cealalta. La acel spectacol am facut poza pe care am publicat-o pe blogul meu la postarea “Ochii nu mint niciodata”.



Amintesc si spectacolul de lansare in Bucuresti al discului “Mii de smaralde” la care, in urma rugamintii mele de a asculta versurile compuse chiar de el “De-as sti ca poti sa ierti, de-as sti ca poti sa uiti” sa ierte faptul ca mi-am dorit din toata inima sa ating un artist, asa cum am afirmat in primul mail pe care i l-am trimis, sa uite ca viata mea s-a intersectat cu a lui intr-un mod cel putin bizar, dar nu am primit decat un rictus de greata si o singura propozitie “ai luat-o pe aratura”. Atitudinea toleranta nu-i este cunoscuta lui Daniel Iancu, ci doar atitudinea de ignorare a oamenilor cu personalitati diferite de a lui insusi, si atitudinea de cenzurare. Desi afirma ca el este demn si respecta drepturile altor oameni cu care intra in contact, nu dovedeste ca ar fi fost in stare sa previna conflictul pe care l-a generat ignorandu-mi propria demnitate, si drepturile mele de om egal cu el atat in fata legilor pamantesti, dar mai ales a legilor lui Dumnezeu. Doreste sa ma poata cenzura si pe mine, dar din pacate, (sau din fericire) legea nu-i permite acest lucru. El nu are drepturi mai mari sau mai multe decat ale mele. Daca el are dreptul sa critice persoane publice, sa fie ironic si usturator, nu vad de ce nu as avea si eu acest drept. Poeziile mele ironice si critice la adresa lui, fac o balanta aproape egala cu poezile elogiatoare pe care i le-am dedicat. Ba chiar ar atarna mai greu, pentru un om cu mintea deschisa si care ar putea avea o vedere de ansamblu asupra acestei situatii. Dar el se vede pe sine undeva sus, si pe mine, undeva mai jos decat el. Nu are decat! Este dreptul lui, dar acest lucru nu-i da in schimb nici un drept sa imi faca rau pe ascuns ori pe fata, nu conteaza, pentru ca tot rau se cheama. Ma mir acum, cum a putut sa spuna pe blogul sau, la postarea despre Nina Cassian, ca au existat oameni de cultura care i-au facut rau, si ca nu i-a crezut in stare. Iata ca si el este in stare sa faca rau. Trebuie sa nu uitam ca atunci cand judecam oamenii, aceleasi lucruri ni se vor intampla in vietile noastre, ca cele pentru care i-am judecat pe ceilalti; este o lege a universului care actioneaza fara gres.


Am destule dovezi care imi confirma ca a dus o campanie subterana impotriva mea, ca la final, sa ma reclame (tot in ascuns) la job, ca sa-mi faca rau, si la politie, cum ca numai eu i-as fi incalcat drepturile de om. Cert este ca nu stie a preveni un conflict, nici a-l gestiona daca a aparut, ci dimpotriva, se pricepe foarte bine in a-l agrava, amenintand si ramanand intolerant la orice rugaminte a primit de-a lungul timpului de a uita si a ierta. I-am scris acum ceva timp in urma, ca raspuns la mailul sau in care m-a amenintat “subtil”, ca in spatele unei critici intotdeauna se ascunde paradoxul si admiratia, citandu-l pe Nicolae Steinhardt.



Dar a fost dreptul lui de a ma ignora si a-mi cenzura comentariile pertinente facute pe blogul sau, asa cum este dreptul meu de avea o opinie personala despre orice lucru sau idée si despre orice om pe care am avut ocazia sa-l cunosc. Si mai avem un drept, acela de a ura cuiva la multi ani, in fiecare an al vietii sale, daca simtim acest lucru, si chiar de a nu raspunde la urari, tot daca simtim acest lucru. Oricum, Dumnezeu ne da sa traim exact atatia ani cati avem nevoie pentru a deveni toleranti si intelegatori si plini de bunatate cu ceilalti semeni ai nostri, chiar daca sunt total diferiti de noi, de ideile noastre si de valorile in care credem. Dumnezeu sa il binecuvinteze pe el si familia lui, in fiecare zi a vietii lor. Vorba lui Nicolae Steinhardt, “Daruind, vei dobandi!”

A iubi

"A iubi inseamna a ierta; a iubi inseamna a mantui pe celalalt in sufletul tau; a iubi inseamna a dori mantuirea celuilalt; intr-un anumit fel toti dorim schimbarea ceilulalt in bine - fara a putea forta insa dorinta libera a nimanui. "

l-am citat pe cumnatul meu, Victor Alexandrescu, un inginer electronist la Los Angeles, plecat de 15 ani ("rapit" de fapt), care are 6 copii. Cu trei a plecat din tara, a mai facut doua gemene in LA, si ultimul (ca si primul) este un baiat. Sunt atat de frumosi cu totii...Iar el, este exact opusul fratelui sau, sotul meu, este un ortodox model., cum rar intalnesti printre barbati. Al meu, in schimb, nu a reusit sa depaseasca dorinta de senzatii, si cred ca mi s-a urat sa tot lupt cu dorinta lui "libera". Am fost o luptatoare toata viata mea. Am obosit intrucatva, fiindca am imbatranit. Batrana nu ma simt, dar neputintele, uneori ne doboara la propriu. Se cuvine sa iau o pauza, vorba aia, take a break, take a breath of fresh air ...uneori, a iubi inseamna mai degraba sa renunti la cel pe care-l iubesti, daca el nu se poate desprinde de o idee rasarita in creier, o idee ca o dorinta, ori chiar ca o pre-judecata. Mai cunosc un caz...e nevindecabil de pre-judecatile cu care s-a infratit, mai ceva decat cu oamenii....

These are the days of the endless summer
These are the days, the time is now
There is no past, there's only future
There's only here, there's only now

Oh your smiling face, your gracious presence
The fires of spring are kindling bright
Oh the radiant heart and the song of glory
Crying freedom in the night

These are the days by the sparkling river
His timely grace and our treasured find
This is the love of the one magician
Turned the water into wine

These are the days of the endless dancing and the
Long walks on the summer night
These are the days of the true romancing
When I'm holding you oh, so tight

These are the days by the sparkling river
His timely grace and our treasured find
This is the love of the one great magician
Turned the water into wine

These are the days now that we must savor
And we must enjoy as we can
These are the days that will last forever
You've got to hold them in your heart.

Ciocoii noi, de vechi

Si daca pana sambata, 19.mai.2012, floriploiesteanu de iasi intra de trei ori pe zi, ieri, dupa ce a intrat si a citit articolul in care am afirmat ca sunt stupefiata si oripilata de faptul ca Daniel Iancu m-a reclamat si mi s-a instalat un server de la RCS-RDS, astazi nu a mai intrat nici o floriploiesteanu de Iasi, nici macar un pic!

Dar ieri, dupa ce a intrat pe blog la mine si a vazut ca stiu ca prin RCS-RDS mi-au instalat serverul (IP-ul catre care se duceau pachetele de date era romanesc, am toate informatiile din fisierul log al ZoneAlarm, care le-a blocat apoi accesul. Nu aveau ce sa vada in PC-ul meu, nici in adresele de mail, pentru ca tot ce am spus, si tot ce am scris, sunt salvate si in mail, dar si pe blog.

Cert este ca cineva din RCS-RDS este implicat, fiindca ei mi-au schimbat ip-ul obisnuit cu un server de tipul  (mai stii, poate floriploiesteanu de iasi are niscaiva prieteni la rcs-rds iasi

Mi-au furat datele de acces la mail, au intrat in contul meu de mail, de cateva ori, am notificarea de la yahoo, in care mi-a spus ca accesul s-a facut prin rcs-rds.

" We detected a suspicious login to your Yahoo! account (May 20, 2012, 11:09 PM) from Netherlands (5.13.90.5).

Note: This location is based on information from your ISP or wireless provider.

Was this you? If so, you can disregard this alert message.

If this wasn't you, please follow the links below to protect your Yahoo! account information from future account hijacking:"

Eu cred ca floriploiesteanu de iasi are niscaiva cunostinte la rcs-rds, atat de apropiate, incat sunt in stare sa incalce legea pentru ea. Am print-screenuri la toate dovezile, si chiar daca nimeni nu ar crede, este suficient ca eu stiu ce prietena curioasa are artistul. Atat de curioasa, incat este dispusa chiar sa isi foloseasca cunostintele pe post de slugi colaborationiste si ilegaliste. Precum comunistii pe vremuri. Practicile lor sunt curat comuniste din start! Se si potrivesc bine cu artistul, fiindca numai el putea sa isi imagineze ca vorbindu-ma de rau la job, imi va face un "bine". Am print-screenuri cu linkurile de pe blogul meu, cu br de la Brasil in coada, accesate in aceeasi zi de la Ploiesti, si a doua zi de la mine de la job, de pe un telefon mobil. Ce ma amuza este ca desi artistul spera sa imi faca rau, linkul cu articolul lui Constantin Noica din 1942 pe care el mi l-a atribuit mie (ca fiind emanatia mea impotriva lui), dar fiindca domnia-sa nu are rabdare niciodata sa citeasca pana la capat ceva, asa cum a si declarat (oare cine o sa-i citeasca pana la capat, in acest caz, cartea pe care vrea sa o scrie-Tantarul) "a luat-o in freza" (asta e tot una dintre jargoanele artistului, pe care le utilizeaza cu succes si in cantecelele lui), fiindca cei de la job de la mine au vazut ca articolul era o vechitura din...1942. Mama se nascuse in acel an, iar eu nu eram nici macar in plan a ma naste! :))

Imi pare rau sa constat ca artistul a intrat intr-o familie frumoasa, asa cum a afirmat el insusi, atat de frumoasa incat e capabila de orice ca sa-l tina aproape, chiar si de ilegalitati...doar sunt comunisti care "se descurca", membri "PCR" - pile, cunostinte si relatii, dar de altfel oameni de "clasa", din clasa ciocoilor noi, nu vechi, caci aceia erau totusi nobili. Ei doar par nobili in masca. Sub masti, Dumnezeu cu mila.

Daniel Iancu m-a reclamat- voi face la fel

Indiferent ce tip de reclamatie a facut Daniel Iancu, culpa este comuna, nicidecum numai a mea. Trei ani l-am rugat sa raspunda, de doua ori am fost la spectacol si am incercat sa vorbesc cu el, prima oara nu mi-a vorbit, a doua oara nici nu s-a sinchisit macar cand i-am spus ca stiu ca poate ierta, pe fondul musical al propriei lui piese “De-as sti”. L-am mai rugat de doua ori, si s-a ridicat de pe scaun si a plecat, lasandu-ma pe mana a doi “prieteni”, care mi-au spus ca artistul are de semnat in continuare autografe si mi-au cerut sa plec. Exact ca unei nebune. Dar nebuna i-a vorbit frumos artistului, si nu le-a spus nimic prietenilor. Ei nu aveau nici o vina. 

Trei ani nu l-au deranjat mesajele mele, si un an nu l-au deranjat comentariile mele pe care le-a cenzurat fara mila, chiar daca ele erau on-topic, si erau pertinente. Acum, ca are prietena, s-a umflat in pene ca un cocos, sau mai degraba ea s-a hotarat sa curete «curtea» imprejurul lui. Altfel, daca nu m-ar fi ignorat ca pe un obiect, nu s-ar fi ajuns aici. Orgoliul, bata-l vina. 

El a avut orgoliul de anu-mi mai vorbi, eu am avut orgoliul de a nu ma trata ca pe un obiect. El a avut orgoliul de a nu-mi primi scuzele, eu am avut incapatanarea de a i le cere in continuare. El a avut orgoliul de a nu-mi cere scuze si a ma ameninta, eu am avut orgoliul de a constata si afirma ca este culpa comuna. Pana nu isi va vedea si el culpa tacerii folosite impotriva mea ca arma, si eu voi face plangere ca si el. Ce-o sa iasa, nu va fi placut, dar oamenilor ca el daca le permiti, te calca in picioare la nesfasit. Abia astept sa fac si eu o plangere pentru faptul ca mi-a instalat in mod abuziv un server, atentand la intimitatea familiei mele, si pentru diminuarea stimei de sine la care m-a supus neraspunzandu-mi, nici la mesaje, nici la comentarii, nici cererilor de scuze.. 

Avea dreptate Octavian Paler, cand a spus “Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.”

Pana la urma, atat adresa de mail, cat si blogul sau, erau publice. 

Celor doi, ce zic ca se iubesc: "Pilda datornicului nemilostiv"

 Zis-a Domnul:

“Asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el si femeia si copiii lui si toate cate avea el, ca sa se plateasca. Atunci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria.

Iesind (!) insa sluga aceea, a gasit pe unul dintre cei ce slujeau impreuna cu el si care-i datora o suta de dinari; si punand mana pe el il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cazand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si-ti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce avea sa plateasca datoria. Celelalte slugi, vazand deci cele petrecute, s-au intristat foarte si, venind, au spus stapanului toate cele petrecute. Atunci, chemandu-l stapanul sau, i-a zis: 

Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o fiindca m-ai rugat. Nu se cadea oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria”. 

 Si incheie Mantuitorul parabola: “Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inima greselile”(Matei 18, 23-35).

Celor doi, care zice-se ca s-ar iubi

Mintuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii şi legiuitorii (Matei 22, 15-18).

 Aceste ispitiri din partea lor, întotdeauna erau amestecate cu ură, cu vicleşug şi cu făţărnicie. Aşa vedem, de exemplu, că fariseii, au ţinut sfat cu vicleşug ca să prindă în cuvînt pe Mîntuitorul, şi au trimis la El nişte iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mîntuitorul, cunoscînd viclenia lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?(Marcu 12, 15).

Altă dată saducheii şi fariseii s-au apropiat cu vicleşug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns: Cînd se face seară, ziceţi: Mîine va fi timp frumos, pentru că este cerul roşu; iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că se roşeşte cerul posomorît. Apoi le-a zis: Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu i se va da decît numai semnul lui Iona, şi lăsîndu-i a plecat (Matei 16, 1-4).

 La fel şi legiuitorul din Sfînta Evanghelie venise cu viclenie şi făţărnicie către Domnul, ispitindu-L şi zicînd: Învăţătorule, ce voi face să moştenesc viaţa cea veşnică? (Luca 10, 25).

 Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care prinde pe cei înţelepţi în vicleşugul lor (I Corinteni 3, 19), văzînd pe legiuitor că una vorbeşte cu gura şi alta plănuieşte în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicînd: În Lege ce este scris, cum citeşti? (Luca 10, 26), încercînd din cuvintele lui să-l înveţe cele ce nu ştia. Mîntuitorul, care întotdeauna vedea vicleşugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscînd viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: "Ce scrie în Legea lui Moise?" Iar el a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mîntuitorul i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu.

“Daca romanii isi pierd si simtul umorului, atunci totul e pierdut…”

Mai intai am ramas stupefiata! Acum sunt oripilata de-a dreptul! Daniel Iancu m-a reclamat, pentru simplul fapt ca am vrut sa ma trateze ca pe o fiinta umana si nu ca pe un obiect. Mi-a instalat un server, prin care intra in computerul meu, si imi ia date (nu stiu la ce i-or fi trebuind). Intamplator, mi-am instalat ZoneAlarm si in fiecare secunda cat tin computerul deschis, este un trafic de dute-vino intre computerul meu si serverul instalat in urma dorintei domniei-sale.

Sunt oripilata! Nu imi vine sa cred ce sunt oamenii in stare, atunci cand ii trateaza pe ceilalti oameni ca pe obiecte! Acei oameni care nu pot sta de vorba cu tine, uitandu-se in ochii tai, atunci cand ii rogi, sunt oameni fara Dumnezeu, fiindca si eu sunt un om ca si el. Ma gandesc ca l-am rugat sa ma ierte fara ca sa primesc vreun raspuns. Iar motivul nu a fost altul decat ca a insemnat prea mult pentru mine.

Frumos mod de a-ti incepe un nou drum in viata. Desi crede ca eu sunt dusmanul lui, eu ii spun cu mana pe inima ca cel mai mare dusman al lui este el insusi. Eu l-am rugat sa ierte, tocmai pentru ca stiu ce bine iti produce aceasta iertare in propria viata. El mi-a inspirat poezioarele pe care le-am scris, eu, un om care nu compusese versuri in viata lui! Iar el mi-a facut reclamatie (probabil penala) . Eu i-am spus ca imi doresc sa fie iubit si sa ajunga la maximul sau de potential creator! Iar el m-a trimis la psihiatru si la psiholog. Eu i-am urat "La multi ani, la una suta de ani" el  in schimb m-a urat, si m-a urat la 'securitate", ba mi-a mai si spus ca nu vrea sa ma mai vada vreodata.

Eu ii urez in continuare numai bine, si il rog pe Dumnezeu sa il ajute sa se elibereze de obiceiul de a judeca oamenii ca si el.

Dumnezeu sa te binecuvinteze Daniel Iancu. Stiu ca intr-o zi te va aduce si pe tine la Adevarul Lui. Pe toti ne aduce, pentru ca in fata Lui toti suntem la fel de mici, si la fel de mari.

Mereu am apreciat oameni ca Petre Tutea, ca Nicolae Steinhardt, ca Mircea Eliade sau Constantin Noica, acei oameni de mare cultura, care , pe langa faptul ca au fost genii, au fost si foarte religiosi, adica au recunoscut intotdeauna ca exista un Dumnezeu al milei, al iertarii, al dragostei, care ne vede inimile cu ce ganduri se afla in ele, si dupa asta ne judeca, nu dupa ceea ce oamenii cred ca au in inima.

"O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor." a zis Petre Tutea. Avea dreptate. 

Sa fii iubit Daniel Iancu, pentru cine esti cu adevarat, nu pentru cine pari ca ai fi. Eu cred in continuare ca esti un Om Bun, si ca ceea ce faci acum este consecinta sfatului noii tale prietene, care nu a putut sa te invete altceva decat sa mergi cu mine in justitie. Adevarata este vorba romaneasca "femeia te ridica, femeia te coboara". Stiam ca esti influentabil, dar ca sa te lasi influentat in rau, la asta nu m-am asteptat.

Daca vrei sa ne razboim, eu te las sa te razboiesti singur.  Nu am nimic de ascuns, nu mai am nimic de raspuns la comportamentul tau odios.  Fiindca sunt de acord cu ideea lui Steinhardt de critica, emisa in cartea sa "In genul...tinerilor" : «A fost cartea mea un act de critica, dar inapoia criticii se aflau paradoxul si admiratia. A fost si din partea mea un act de revolta sau mai bine zis de neconformism tineresc, un act de contestare, daca nu obraznic, in orice caz ludic».” 

Si ca sa inchei cu citatul tau favorit: "Daca romanii isi pierd si simtul umorului, atunci totul e pierdut..." mai ales sufletul, care nu mai poate fi cumparat cu nimic.


Ravnind la o discutie fata in fata, asa cum ar fi fost normal pentru un om inteligent, cu ochii larg deschisi, de la inima de om la inima de om, am primit raceala de moarte a unei inimi impietrite, rod al unei iubiri pline de gelozie si ignoranta.