vineri, 9 decembrie 2011

CAT SENTIMENT, ATATA INTELIGENTA.

Am deschis blogul sa scriu despre ce se afla la ordinea zilei mele, si cum am pe blog un link cu citatul de iubire al zilei, cand am citit, am zambit calm, fiindca si eu stiam asta, am aflat-o pe propria-mi piele si pe pielea mediocrei mele iubiri. "Love implies anger. The man who is angered by nothing cares about nothing. zice Edward Abbey. Bineinteles ca este vorba de acea mânie buna, constructiva, care apare cand vrei sa dezintegrezi o prejudecata, sau un buchet de prejudecati, stiind ca ele ii ingusteaza orizontul gandirii, si al sentimentelor totodata. Si bineinteles ca acest tip de mânie este aratat numai la exterior, fiindca in interior sufletul este atat de linistit, si de trist, de faptul ca iarasi este nevoit sa constate ca prejudecatile nu pot fi dezintegrate, vorba lui Einstein, mai degraba reusesti sa dezintegrezi atomul decat o singura prejudecata, si o iei de la capat, cu scrijelitul in piatra devenita dura ca o stanca.

De fapt, am deschis blogul cu gandul sa scriu despre ceea ce am citit ieri in insemnarile lui Alexandru Paleologu, cam despre acelasi lucru. "Cat sentiment, atata inteligenta", spune Alex Paleologu. Si nu doar mi s-a parut ca este adevarat, ci chiar eu insami, am trait atat de profund aceste cuvinte, incat afirm cu toata inima ca este la fel de adevarat, cum adevarat este ca pamantul se invarte in jurul soarelui, iar soarele rasare dimineata si apune seara. 

Nimic din ceea ce nu am trait noi insine nu are valoare, degeaba intelegem cu intelectul ceva din ceea ce citim, scris de altcineva, daca nu am trait-o noi insine, si nu am respirat prin toti porii fiintei noastre acel adevar. "Mai mult valoreaza eroarea in care se crede, decat realitatea in care nu se crede”, scria Mircea Eliade, ca ar fi spus Unamuno. De aceea, numai ceea ce traim are valoare, si nu tot ce gandim, caci intelectul este rece fara sentiment, si nu intelectul ne duce la absolut, la Dumnezeu, ci sentimentul. "Da-mi fiule inima ta" zice Domnul. Iar noi nu numai inima nu i-o dam,  dar nici gandurile, care hoinaresc aiurea, in timp ce rostim vreo ruga. Si daca nu avem sentiment nici macar cand ne rugam, inseamna ca suntem inteligenti?

Acelasi lucru explica si Alex Paleologu, in eseul "Cat sentiment, atata inteligenta" din cartea editata de Polirom, "Bunul-simt ca paradox". 

" Mediocritatea omeneasca vine din penuria sentimentelor, nu din a inteligentei. Inteligenta singura nu merge foarte departe. De capatul ei se da destul de repede, odata cu solutiile practice pe care le gaseste in impasurile si nevoile existentei. Acesta e rostul ei propriu-zis, finalitatea ei efectiva : "le moyen de se tirer d'affaire", cum zicea Bergson. Dincolo de pragul acesta, mecanismul ei merge in gol, dar cu efecte de ordin combinatoriu care foarte adesea epateaza. 

Inteligenta devine cu adevarat mare si capabila de o progresie nelimitata, devine acel miracol al mintii umane care sporeste constiinta si o adanceste, numai in aliaj cu un mare sentiment si e pe masura acestuia: cat sentiment, atata inteligenta. 

Nu e vorba neaparat de "sentimente frumoase", ci profunde si tari.  (Rautatea e in ultima instanta prostie, de asta sunt sigur; dar numai in ultima instanta, adica in esenta ei primara in care nu e de fapt altceva decat inaptitudine la sentimente, deci un factor de imputinare a inteligentei. Astfel, cum spune un vers dintr-un sonet al lui Voiculescu: "e intelepciune a sti sa fii si rau")

Inteligenta singura, cu jocul ei combinatoriu, in vid, poate produce tot felul de pseudomorfoze "teoretice" si "abstracte", iar respectivul ins, de obicei prea multumit de sine, ajunge usor sa treaca drept "intelectual" si "ganditor", dar pana la urma nu se poate sa nu/si dea mediocritatea pe fata. 

Adevarata putere de abstractie, implicand totodata simtul realului si pe cel al absolutului, e propulsata de un irezistibil resort pasional; reprezentarea categoriilor, substantelor, a "structurilor", cum se zice acum la tot pasul, comprehensia relatiilor si "entelehiilor" sunt cu atat mai clare si mai sigure cu cat sentimentul care li se asociaza e mai tare. 

Din taria aceasta a sentimentului s-au putut naste marile tensiuni dialectice din dialogurile socratice, de pilda, sau ale 'disputei universaliilor" si nu mai putin, in lumea lui Bacon si Shakespeare, ceea ce un eseist roman a numit cu o formula admirabila:"patima inductiei".

Cunoasterea si spiritul stiintific (ori mai bine numit "geometric", dupa vorba lui Pascal) sunt insa definite prin obiectivitate, raceala, luciditate si lipsa de afecte; asa ni se spune. Eu cred ca obiectivitatea si "raceala" sunt tot niste atitudini de sentiment (ca si moderatia, care e, trebuie spus, la antipodul mediocritatii). Cat despre luciditate, ea e pur si simplu in raport direct cu puterea afectiva. Aceasta ascute luciditatea la infinit si e la randu-i, de asemeni, infinit sporita de ea. 

Dovada cea mai evidenta e Dostoievski. Parerea ca "a fi lucid" inseamna a face abstractie de sentimente si a trece peste ele e o pura stupiditate si nu exprima altceva decat infumurare si nesimtire. Dar sa nu luam drept sentimente orice porniri sau simple apetituri, setea de laude, vanitatea, diferitele lacomii trupesti si sufletesti, care nu pot in nici un caz face casa buna cu luciditatea. "

(La aceasta luciditate m-am referit  intr-o scrisoare, ca raspuns la intrebarea lui Daniel Iancu"esti constienta ce ai facut? " si raspunsul meu l-a primit instantaneu " Sunt perfect constienta si lucida" despre intentia actiunii pe care am gandit-o cu inima. Interventia mintii inaintea inimii ar fi transformat si ar transforma actiunile mele in simple acte de rautate gratuita, asa cum si sunt vazute de ochii altora, si mai ales de ochii lui. Dar ele contin in ele toata inima mea, si nu toata rautatea de care e in stare o fiinta umana care nu iubeste nimic si pe nimeni cu adevarat. Dar el asa le vede si acum.)

" Inteligenta goala, tocmai prin faptul ca dincolo de functia ei imediat practica se misca in speculatii combinatorii, in fond tautologice si sterile, nu e apta de veritabil pragmatism. Acesta, care reprezinta verificarea si implinirea oricarei conceptii teoretice, dand sensul ultim al filosofiei si absolvind-o de gratuitate, implica o axiologie si deci, cu necesitate, un suport sentimental. 

Mediocritatea speculatiilor combinatorii, oricat ar fi de ingenioasa, se vadeste si in faptul ca la asa-numitele 'jocuri de inteligenta" (bridge, sah, etc) se gasesc jucatori de prima forta si dintre cele mai desavarsite nulitati. De asemeni, e remarcabila siguranta cu care mai toate nulitatile (si chiar unii de-a dreptul oligofreni) prind imediat orice posibila combinatie utilitara in fata careia oameni de mare intelectualitate sunt de obicei orbi si neajutorati. 

Un matematician, profesor universitar, care e si un om deosebit de cult, mi-a marturisit candva ca ceea ce i se pare ingrijorator in disciplina lui e faptul ca permite a gandi neantul cu prea multa usurinta. Asta inseamna a nu avea sentimentul neantului, deci in fond de a nu-l gandi. Adica a-l folosi ca simplu flatus vocis intr-o vană retea combinatorie. Cred ca marii matematicieni (sa zicem de la Pitagora incoace) si orice adevarati oameni de stiinta, orice minti capabile de gandire abstracta si generalizatoare, au neaparat o fire profund sentimentala. " 

Fiindca cu gandirea abstracta sta foarte bine, la aceasta gandire generalizatoare imi doresc sa ajunga Daniel Iancu, referitor la ceilalti oameni, care sunt diferiti de el, si pe care nu ii agreeaza, contestandu-le existenta, si refuzand sa le acorde actiunilor lor circumstante atenuante, ce nu pot izvori decat dintr-un sentiment adanc de intelegere a conditiei fiintei umane intr-o lume plina de frica, si devenita violenta, animalica chiar, ca urmare a instinctului de supravietuire. El este in acea stare de constiinta, in care nu poate vedea padurea din cauza copacilor. 

Desi mi-as dori, nu pot spera ca "patima" mea sa devina o patima a inductiei unei opere a  lui Daniel Iancu, de o profunzime adanca, deci departe de mine aceasta dorinta;  dar nu  pot sa nu sper din toata inima, ca intr-o zi se va elibera de toate "principiile" care ii ingusteaza orizontul creatiei artistice de care inca nu a beneficiat in adevaratul sens al cuvantului. 

Sper, de asemenea, sa apuc ceasul in care voi afla momentul de varf al capacitatii sale creatoare, care sper sa ajunga cat mai sus, acolo unde el poate ajunge dar, nu reuseste deocamdata. Intr-o zi va reusi, sunt convinsa de acest lucru; si nu va reusi pentru ca va munci foarte mult, cat datorita faptului ca va ajunge sa simta si sa inteleaga totul cu inima lui, chiar si ceea ce nu ii place, chiar si ceea ce-i repugna, chiar si ceea ce intelectul ii spune ca este rau, ca este gresit, ca este urat, si intorcand capul, nu vrea sa vada, si prefera sa ramana indiferent, sa ii ignore pe aceia care i+au provocat sila, ca sa nu simta cumva pentru acei oameni vreun sentiment de mila, gandind se pare cu mintea sa inca ingusta, ca ar solidariza cu faptele lor, daca ar simti compasiune pentru ei. Nu inseamna nicidecum acest lucru, dar pana nu ajunge sa traiasca el insusi experientele care il vor face sa inteleaga, va ramane de neclintit in principiul pe care intelectul lui l-a asezat pe tron, facandu-l rege peste propria-i inima, peste propriile sentimente pe care le inabusa in fasa. 

Deocamdata el simte cu capul, sentimentul provocat de opera sa artistica este doar orgasm cranian, adica sentimentul se materializeaza doar in cap, in intelect, asa cum am simtit si eu acum trei ani pentru prima oara cand i-am ascultat cateva dintre piesele sale, si i-am spus-o, iar el incantat (tot cu mintea" de ceea ce citise), declarase ca i-am dat o idee minunata, sa includa intr-o piesa aceste doua cuvinte: orgasm cranian. si ca daca va iesi ceva frumos, ma va mentiona ca si co-autor. Bineinteles ca stiam ca nu se va intampla acest lucru, pentru ca stiam ca era un sentiment de moment, aparut in creier, si nu un sentiment adevarat, care l-ar fi determinat sa incerce sa isi duca ideea pana la capat. 

Cineva ma poate intreba de ce fac asta? de ce nu renunt, si nu las omul in pace. Da. As putea renunta, si am gandit de multe ori sa renunt. Dar inima mea imi spune de fiecare data, ca nu voi putea trece la o etapa noua in viata mea interioara, daca omul care m-a ridicat pe o treapta superioara de constiinta prin trairile experimentate in cei trei ani de vanitoasa nebunie, nu va reusi sa depaseasca acest blocaj; de fapt, blocajul lui devine blocajul meu. Poate intelege cineva ceea ce spun? Poate , cu siguranta multi pot, dar nimeni nu este interesat decat numai de el insusi; a fi interesat si de sufletul altcuiva, pare cu adevarat , in zilele noastre o nebunie buna de legat. Nimic avantajos nu este sa faci dovada nebuniei, in dorinta ta de a face un om sa simta cu inima lui, scurtcircuitand uneori intelectul, sau macar imbinandu-le; daca nici macar un artist, de talia lui Daniel nu poate face acest lucru, atunci nimeni nu o mai poate face. 

Van Morrison mereu ma scoate din impas...el vine cu piesa potrivita sentimentelor mele, si momentului in care le astern pe hartie...minunat om! dar cu greu a ajuns asa, cu multa, multa suferinta...ca si mine...eu sunt o mediocra, nu sunt ca Van Morrison, ori ca Daniel Iancu, dar sunt o fiinta umana ca si ei, si drumul catre intelegere se parcurge in mod identic la toata lumea, fie el om cu sange albastru sau murdar pe talpi, ori cu mainile crapate....



 





Have to get back, have to get back the base



I need to talk to somebody, I can trust


Too many cooks, are tryin' to spoil the broth

I can't feel it in my throat, that's all she wrote


I'm not feeling it no more, I'm not feeling it anymore

Not feelin' it no more, not feelin' it anymore



When I was high at the party, everything looked good

I was seein' through rose coloured glasses

Not seein' the wood for the trees

I started out in normal operation

But I just ended up in doubt

All my drinking buddies, they locked me out



I'm not feelin' it no more, I'm not feelin' it anymore

No feelin' it no more, I'm tryin' to give you the score



You see me up there baby, I'm on the screen

But I know better now, it's so unreal

If this is success, then something's awful wrong

`Cause I bought the dream and I had to play along



I'm not feelin' it no more, I'm not feelin' it anymore

I'm tryin' to give you the score, I'm not feelin' it no more



We all know that money, don't buy you love

You just get a job and somewhere to live

You have to look for happiness, within yourself

And don't go chasin' thinkin' that it is somewhere else



I'm not feelin' it no more, I'm not feelin' it anymore

Baby I'm tryin' to give you the score,

I'm not feelin' it no more



I was pretending all the time

I was givin' everybody what they wanted

And I lost my peace of mind

And all I ever wanted was simply just to be me

All you ever need is the truth

And the truth will set you free



I'm not feelin' it no more, I'm not feelin' it anymore

I'm tryin' to give you the score, just like I did before

I'm not feelin' it no more, I'm not feelin' it anymore

I'm not feelin' it no more, baby I'm just trying to give you the score

I'm not feelin' it no more, not feelin' it anymore

Not feelin' it no more...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu