duminică, 11 decembrie 2011

PARADOXURILE VIETII LUI

Avem case mai mari, dar familii mai mici. Avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecata. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curăţat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine. Acestea sunt vremurile oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate. Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă. Am adăugat ani vieţii şi nu viață anilor. Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu