"Se pare ca Huxley face aceasta deosebire intre sexe; pe cand barbatul poate invata ceva de la viata (chiar daca nu o intelege), femeia nu invata nimic; ea traieste prin tropisme. Candva o conduceau instinctele, si atunci era o amanta perfecta, sau o mama fara prihana; acum, in secolul al XX-lea, e condusa de tropisme sociale, de mode, de idei nedigerate, de sentimente factice.
Alterarea femeii moderne e perfect surprinsa in lunga lista de manii, de ideologii si nevroze care alcatuiesc laolalta itinerariul unei femei model din elita secolului; una e mondena si pozeaza in Catherina cea Mare, alta e o razvratita impotriva societatii, alta lupta pentru drepturile pisicilor, alta scrie romane psihologice, alta studiaza astrologia sa castige la curse, alta e preocupata de problema fericirii, alta se indragosteste de un romancier si vrea sa realizeze perechea ideala, tot soiul de idei fixe, de "idealuri", de profetii si misiuni, in realitate simple colace de salvare, prin care incearca sa supravietuiasca atatea mii de fapturi care vor neaparat sa aiba o viata interioara, un scop in viata, o opera de implinit si o idee care sa le dea impresia ca au pentru ce munci si pentru ce se agita.
Mai deprimante sunt femeile care incep a imbatrani. Se trezesc deodata singure, iremediabil singure, intr-un decor vested si obosit, fara o afectiune sincera in jurul lor, pentru ca n-au cautat niciodata afectiunea, cand erau tinere si frumoase, ci numai admiratia locvace, elogiul poleit si sclavia ipocrita. "
Mircea Eliade - Drumul spre Centru
Ma regasesc si eu intr-una din exemplificarile lui Mircea Eliade, doar fac si eu parte din femeile de sfarsit de secol XX, si inceput de secol XXI, cu diferenta ca in toamna vietii fiind, eu nu m-am indragostit de un romancier, ci de un inginer, basca greiere trubadur cu chitara atarnata de gat, poet de aula, de week-end si de timp liber.
Dar trebuia sa traiesc si eu odata acest sentiment, asa ca nu regret nimic, ba chiar o consider o sansa ce mi s-a dat (nu stiu de unde, probabil ca de sus, si nu de catre hazard) sa nu mor fara sa fi experimentat saturarea de toate relatiile, de orice relatie, fie ea chiar si cu cel pe care il iubesti, si tocmai pentru ca il iubesti.
Acum nu mai vreau nimic, nu vreau nici sa fiu iubita, nu vreau nici scop in viata - viata este prin ea insasi un scop - nu vreau nici macar sa nu mai vreau nimic. Dar cum si asta e o dorinta, desi tampita, se cade sa renunt pana si la ea, la dorinta de a nu mai vrea nimic. Totul mi se pare prea mult, prea grotesca aceasta goana nebuna a femeilor, mai ales a femeilor, dupa a-ti dori, a avea idealuri, incat ma opresc si traiesc: respir, miros, vad, simt, ascult, si uneori, doar uneori, mai si gandesc....:) da' ce credeai? ca am ajuns leguma? neeee...nu inca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu