duminică, 15 ianuarie 2012

Numai Poetul, de Mihai Eminescu







Lumea toată-i trecătoare.

Oamenii se trec și mor

Ca și miile de unde,

Ce un suflet le pătrunde,

Treierând necontenit

Sânul mării infinit.




Numai poetul,

Ca pasări ce zboară

Deasupra valurilor,

Trece peste nemărginirea timpului :

În ramurile gândului,

În sfintele lunci,

Unde pasări ca el

Se-ntrec în cântări.

1869

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu