"Toate drumurile duc la Roma"!

Fiecare fiinta umana de pe pamantul asta are dorinte. De toate naturile. Saracii isi doresc sa fie bogati, cei cu un fizic urat sau mai urat isi doresc sa fie frumosi si admirati, frumosii isi doresc sa fie adulati de cat mai multi oameni, bogatii isi doresc sa fie si mai bogati. Si astea sunt doar cele mai elementare dorinte, care stau la baza oricarei actiuni pe care o intreprind oamenii in vietile lor.

Dar cea mai mare dorinta a omului, pana se trezeste, este sa fie iubit. Macar de o singura persoana. Iar singură, aceasta dorinta genereaza 90% din suferinta omului. Nimic nou, toata lumea stie.

Toata lumea vrea sa fie iubita si fericita. Niciodata nu vom fi iubiti exact asa cum ne dorim, si asta este inca un motiv de suferinta. Si mai mare.

Sa te eliberezi de suferinta, ar putea parea de neconceput in conditiile date, si chiar este. Nu scapam de suferinta decat cand ne detasam de dorinte, cand nu ni le mai facem scop al vietii noastre, ci mijloc de a inainta, de a merge mai departe, de a ne da directia vietii noastre, dar atat.

De fapt, toate dorintele omului, nu sunt decat un dor nestins dupa Dumnezeu si pacea Lui. Nimic altceva. Si oamenii Il cauta prin diverse cai, dorindu-si diverse lucruri.

Cati oameni exista, tot atatea cai spre Dumnezeu sunt, si omul este condus, aproape fara sa isi dea seama, spre El. Toate drumurile duceau la Roma in antichitate, la fel cum toate dorintele, si cele implinite( caci le urmeaza alte dorinte) si cele neimplinite (mai ales), ne duc spre pacea inimii noastre.

Dorul nestins dupa Dumnezeu ne este implantat in ADN inca de cand suntem in stare embrionara. Altfel, nici o viata nu ar avea sens. El ne da sensul, si viata il duce pana la capat! Numai cine se impotriveste nu ii gaseste capatul, care nu e altceva decat pacea, bucuria si caldura inimii. In rest, “toate drumurile duc la Roma”!