Love Quote of the Day

Don't forget to love yourself.  

Soren Kierkegaard

Sa te iubesti pe tine fara a fi egoist, este o experienta de o viata intreaga. Esti asaltat in continuu de aceasta tendinta, de a fi egoist atunci cand te iubesti pe tine.

Cand iubindu-te pe tine te lasi furat de egoism, atunci atentenzi la libertatea celorlalti, de a avea opinii proprii, de a emite critici la adresa ta, si luindu-le acest drept, devii dictator (spunandu-ti ca, numai opiniile mele sunt cele bune, corecte) incepi sa cenzurezi concomitent cu autocenzurarea: nu arati ca poti fi contradictoriu in opinii, ca o concluzie poate fi schimbata, renuntand la pre-judecata in care te baga daca ramai la rezultatul ei de la un moment dat al vietii tale.

A fi contradictoriu in afirmatii sau actiuni,  este o dovada de inteligenta, fiindca numai un om inteligent, care nu se opreste din studiul propriei fiinte o poate face, se poate contrazice singur, in urma constatarilor pe care le face pe propria persoana, iar si iar, caci cum spuneam, viata noastra este o miscare, o continua experienta, care nu se opreste decat la moartea noastra fizica, la disparitia acelui "iubeste-te pe tine insuti", inlocuindu-l , daca nu ai facut-o tu deja, din timp, cu "iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Ce iubim in aproapele nostru ca pe noi insine? Sau mai degraba, ce avem voie sa iubim ca pe noi insine la aproapele nostru? Sufletul, nu orgoliul sau, nu parerea lui despre sine. Nu poti iubi parerea lui despre sine, asa cum nu ai voie (sau iti poti da voie, dar cu asumarea responsabilitatii a ceea ce presupune acest lucru) sa iti iubesti parerea ta despre tine insuti/insati. Nu ai voie, pentru ca nu poti gandi obiectiv despre tine, fiindca faci parte dintr-un sistem fizic inchis. Altcineva o poate face, cineva care nu se afla in cercul tau imediat, intrucat trebuie o detasare, o oarece distantare de acest sistem inchis, ca sa poti aprecia corect si concret ceva, sau pe cineva. Parerea nu inseamna in mod absolut adevarul complet, dar poate fi o farama a lui.

A iubi sufletul cuiva este diferit de a iubi persoana, cu tot ce reprezinta ea in societate. Pentru ca sufletul nu are nimic de a face cu societatea, a iubi acest suflet (al tau sau al oricui altcineva) inseamna a actiona in spiritul legilor universale (spune-le divine, daca vrei, sunt acelasi lucru). Care sunt? toata lumea le stie, dar nu toti le aplica. Daca nu le aplici, se creeaza un dezechilibru, si urmeaza o echilibrare, care te poate include si pe tine, in masura in care ai ignorat aceste legi, dar cu siguranta il implica pe acela care nu poate sa iubeasca oamenii, sufletele lor, ci numai pe sine insusi, atat de mult, incat devine egoist.

Ca dovada a acestui echilibru, sta modul in care Dumnezeu actioneaza in vietile noastre, si ne transforma. Ne transforma din egoisti, in oameni iubitori de suflete. Ne transforma din buricul pamantului, in persoanele obisnuite, fara "sange albastru", asa cum suntem fiecare dintre noi, inaintea lui Dumnezeu. Petre Tutea spunea pe buna dreptate, ca  "O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor."


Dumnezeu echilibreaza tot timpul orice situatie de viata. Daca omul o ia razna, si se opune legilor universale, atunci Dumnezeu creeaza acele situatii datatoare de echilibru (interior sau exterior). In mod normal, daca omul nu se considera atat de destept, incat sa se opuna fortelor echilibrului, Dumnezeu il aduce la echilibru interior si exterior pe orice "fiu risipitor". Cel care nu se lasa si nu se lasa echilibrat, se duce dracului, la propriu. Nici Dumnezeu nu il mai poate scoate pe unul ca asta, fiindca e responsabilitatea lui, aceea de a se impotrivi pana-n panzele albe, stricand echilibrul. Unul ca asta "e dihor, si asa moare: dihor".