Grija pentru unitate si sistem n‑au avut‑o si n‑o vor avea nicicînd acei care scriu în momente de inspiratie, cînd gîndul este o expresie organicã si personalã ce urmeazã fluctuatiile si variatiile dispozitiei nervoase si organice.
Unitatea perfectã, preocuparea de sistem si de consecventã indicã o viatã personalã cu putine resurse, schematicã si fadã întocmai ca si contradictiile din capriciu sau dintr‑un paradox facil.
Numai contradictiile mari si periculoase, antinomiile interioare irezolvabile dovedesc o viatã spiritualã fecundã, deoarece numai în ele fluxul si abundenta lãuntricã îsi pot gãsi moduri de realizare.
Oamenii care au numai cîteva stãri sufletesti si care niciodatã nu ajung la limitã nu se pot contrazice, fiindcã putinele tendinte din ei nu se pot determina în opozitii.
Acei care trãiesc însã cu o exasperantã clocotire ura, disperarea, haosul, neantul sau iubirea, care se consumã în fiecare stare si mor treptat cu fiecare si în fiecare, aceia care nu pot respira decît pe culmi, care sînt singuri întotdeauna si mai cu seamã atunci cînd umblã cu altii, cum ar mai putea acestia sã creascã într‑o evolutie liniarã sau sã se cristalizeze într‑un sistem?
Tot ceea ce este formã, sistem, categorie, cadru, plan sau schemã, considerate ca aspecte si tendinte de absolutizare, rezultã dintr‑un minus de continuturi si productivitate, dintr‑o deficientã de energie lãuntricã, dintr‑o sterilitate a vietii spirituale.
Marile tensiuni ale acesteia ating haosul si nebunia exaltãrii absolute. Nu existã viatã spiritualã fecundã care nu cunoaste stãrile haotice si efervescenta din paroxismul stãrilor maladive, cînd inspiratia apare ca o conditie esentialã a creatiei si contradictiile ca manifestãri ale temperaturii interioare.
Cine nu iubeste stãrile haotice nu e creator, iar cine dispretuieste stãrile maladive n‑are drept sã vorbeascã de spirit.
Numai ceea ce rãsare din inspiratie are valoare, ceea ce izvorãste din fondul irational al fiintei noastre, din zona intimã si centralã a subiectivitãtii.
Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silintei si al efortului n‑are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligentei sînt sterile si neinteresante.
Mã încîntã îngrozitor elanul barbar si spontan al inspiratiei, curgerea bogatã a stãrilor sufletesti, sclipirea si palpitatia intimã, lirismul esential si paroxismul vietii spirituale, care fac din inspiratie singura realitate valabilã în ordinea conditiilor de creatie.
CONTRADICTII SI INCONSECVENTE
Editia a treia HUMANITAS BUCURESTI, 1993
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu