Dimineaţă

Lumiere, oh Lumiere

o mie de ani uitându-mă la tine, de trăiam,

că doar murind te voi afla, nu mă gândeam.

Ai apărut vedere cumplită, şi dureroasă, şi foarte chinuită

Doar versul tău iubit, mi-a dat loc de gândit: 

Să plouă peste noi lumină prin nenumărate căi

mi-ai zis, şi versul a-nceput să-mi roadă-n suflet văi.

Hăuri de iad - în care n-aş fi voit în veci cu inima s-ajung -

topit-au piatra îngheţată de-al vieţii tăvălug.

De negură şi întuneric dens am fost învăluită,

de spaime şi fierberi, de prejudecăţi răstignită

şi toate astea, numai ca să mor

şi ca lumina să-mi răsară în pridvor...

dar, ca să mă ridic, treb'ea întâi să mă cobor.

Lumiere, oh Lumiere,

De-ar fi acum s-o pot lua de la-nceput

Toţi ţepii mi-aş dori să ţi-i sărut;

Înţepătura lor e viaţă, lumină care clocoteşte

sub masca moartă, cu care lumea ne împământeneşte...