luni, 31 octombrie 2011

Cand inima iti bate inca...


"A so-called happy marriage corresponds to love as a correct poem to an improvised song." zicea cineva, candva.

Ne dorim multe, unele mai mari, altele mai marunte, si suferim, mai mult, sau mai putin, si cand incetam sa ne mai legam de ele, si le lasam sa doreasca singure, sa se doreasca ele pe ele-dorintele-ca sa vina la noi, atuncea scapam de multa suferinta, de fapt, scapam de toata. 

Vrei sa ai? suferi, pana ajungi sa ai, nu conteaza ce, poate fi si respectul altora pentru tine, iubirea, iertarea, sau doar linistea, ori doar faptul de a ti se recunoaste un merit, sau de a ti se da dreptate. 

Ai? suferi, caci vei vrea si mai mult, fiindca mereu te obisnuiesti cu ce ai, si va deveni ceva normal. 

Nu mai ai? iarasi suferi, cand iti amintesti ca ai avut; dar ce-ai avut si ce-ai pierdut? fiindca mai respiri, si inima iti bate inca...ti se pare cumva ca Cineva este dator sa iti mai lase inima sa bata inca multi ani de acum incolo? crezi ca esti cineva, daca ai ajuns la o anumita varsta, oarecum considerabila?  si ca esti indreptatit sa traiesti in continuare mult si bine? esti doar nitel nisip amestecat cu apa, vorba bancului(bun banc!) ...esti un om important, care (poate) hraneste mai multi oameni, dandu-le de lucru? si ce daca, intr-o clipa poate dispare totul, inghitit de moarte....intreaba-i pe mortii lui Huidu, a fost doar o clipa...si s-au dus...

Suferinta... a duce lipsa de ceva, de orice: de vorbe bune, de prieteni, de oameni care sa te considere un om bun, de aprecieri, de liniste, de pace, de bun-simt....aaaa, bunul simt, cel dupa care te judeca unii, ca nu l-ai avea, dar tu stii ca este acolo, si ca se manifesta ori de cate ori nu esti calcat pe coada, in momentul in care iti doresti ceva...si iar ajungi la dorinta...si iar ajungi la suferinta...


Suferinta... a duce lipsa de cineva, de oricine: copiii de parintii care s-au dus, parintii de copiii care-au plecat in tarile calde, la facut bani si cariere...


Suferinta...sa vezi ca lumea e rea, si cu valori in care cred diferite de ale tale, cu gusturi diferite de ale tale, si tu nu iti doresti sa ai de-a face decat numai cu cei care cred in aceleasi lucruri ca si tine, care au aceleasi opinii ca si tine, si te deranjeaza parerile opuse sau contra, si iar ajungi la suferinta...ca lumea nu e ca tine, si ca nu poate ajunge sa rationeze conform ideilor tale bune...ahaha!


Dar cand realizezi ca te ai pe tine insuti viu, cu inima vibrand, cu mintea intreaga, si debordand de bucuria vietii care inca curge prin venele tale, te opresti din a mai suferi...si traiesti... viata! dar oare realizezi? cred ca nu, altfel te-ai opri in clipa asta sa mai suferi...si ai vedea atunci ca esti un om cu adevarat fericit, pentru ca esti viu, doar pentru ca esti viu...si viu fiind, strigi din toata inima ta, si din tot sufletul tau, Slava lui Dumnezeu pentru toate! fiindca asa trebuiau sa fie, ca sa ajungi sa simti ca esti exact asa cum trebuie sa fii, acolo unde trebuie sa fii...cu cine trebuie sa fii, sau cu cine nu trebuie sa fii, sau nu mai trebuie sa fii...



Van live in Poland with a cracker of a version of this song. 

Originally on the "Van Morrison with Georgie Fame & friends jazz / swing cd. Exile

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu