Citind la poezioara lu' Daniel Iancu "tata, unde te-am adus" ma gandesc ca astui artist a inceput a-i place sa adune in jurul muzicii lui grupuri formate pe baza dezgusturilor sale, mai mult si mai pregnant decat grupurile formate pe baza gusturilor sale. Ciudat mod de a deveni faimos...daca ar emigra, cum ar mai reusi sa compuna, nemaifiind dezgustat de nimic? Eu cred ca ar trebui sa emigreze, si sa compuna muzica, si poezie. Nu contest ca ii place poezia, dar ceea ce compune el mai nou, nu este poezie, nu face parte din nici o categorie poetica. Geniul s-a cam estompat. Nu pot sa cred ca tot el este acela care a compus Mii de smaralde, ori Trandafirul, Ploaie in Ploiesti, Ofiterul, Capra,....unde i-o fi disparut inspiratia? A fugit imediat ce a devenit incrancenat...
ETCAETERA, ETCAETERA, ETCAETERA...
si ce compune acum:
proba de pOEZIE de aRTIST: "Tata, unde te-am adus?"
"Cine oare nu şi-ar face
Daniel"
"TATA, UNDE TE-AM ADUS?" tatal tau s-a dus, s-a dus... nu te mai uita in urma...Don't look back...vorba evreului. :)))
si ce compune acum:
proba de pOEZIE de aRTIST: "Tata, unde te-am adus?"
"Cine oare nu şi-ar face
Somnul veşnic, după viaţă,
Într-un loc cu multă pace,
Liniştit şi cu verdeaţă?
Dar unde-ar putea să fie
Locul unde-ai vrea să pleci
Acea mică-mpărăţie
Ce se cheamă loc de veci?
Eu, când merg să plâng la tata,
(Cam de doua ori pe an),
Văd cavouri noi, “la gata”,
Cu geamuri din termopan.
Văd pe-o bancă o bătrână
Aprinzând o lumânare.
Plânge fiindcă de vreo lună,
Moşul ....gardul nu-l mai are.
De pe-o cruce îmi zâmbeşte
Fata cu părul de foc.
De pe alta se hlizeşte,
O moacă de dobitoc.
Cu un lanţ la gât, “de marcă”...
Ce-i atârnă după moarte,
În aşa un fel de parcă,
Trage crucea într-o parte.
Mai la dreapta, ce pot spune…?
Un mormânt ce încă-i gol,
E înconjurat de lume,
Înţolită de la Mall.
Când coşciugul se coboară,
Se dă “play” la bocituri...
Slujba popii se strecoară
Greu, printre măscărituri.
Zboară-n groapa-nomolită
Milioanele de lei.
Urlă o manea tâmpită:
“ Sa moară duşmanii mei !”
Stă bătrâna şi priveşte,
Nu-nţelege şi suspină.
Lăcrimează creştineşte,
Se ridică... şi se-nchină.
Multe cruci decapitate,
Comandate pe sudoare,
Stau probabil etalate,
Duminica, prin oboare.
Pe-o alee mai obscură,
Una mai puţin umblată,
Unul, o coroană fură,
Ca să o mai vândă-o dată.
Altul cere de mâncare
Şi îşi plânge - adânc amarul.
Peste un minut dispare
Fiindcă-i sună celularul.
Vrei un loc? Nu se mai poate!
Ce dacă te stingi cu zile?
Mai sunt locuri doar prin spate,
Şi alea se dau pe pile.
Eu, spre capăt de cărare,
Nu mai am nimic de spus.
Poate doar o întrebare:
Tată, unde te-am adus?
"TATA, UNDE TE-AM ADUS?" tatal tau s-a dus, s-a dus... nu te mai uita in urma...Don't look back...vorba evreului. :)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu