Concluzii

Eu cred ca floriploiesteanu de iasi este doar o iluzie creata prin poezia de dragobete, in mod cu totul si cu totul intentionat. Ea nu exista. Exista cineva pus sa intre in fiecare zi pe blogul meu, de la iasi, cineva priceput in ale it-ului, poate chiar administratorul “marelui si distinsului blog” pentru ca oricum postarile imi sunt citite prin abonari private la blogul meu. Fiindca Psatuta nu avea de unde sa stie sa intre chiar astazi pe blogul meu ca sa vada ceva anume, despre care numai ea stia ca exista. Si el. Nu avea de unde daca nu ar fi fost informata chiar de prietenul ei, sau de cele doua prietene ale ei, dar nu si prietena mamei lor.  Eu nu am nici o cunostinta, care sa imi scrie la un moment dat si sa ma intrebe de ce am sters blogul. Deci postarile mele sunt citite oricum in mod ascuns.

Ceea ce nu stie domnia sa trubadurul, este ca ceea ce judeca la mine, va vedea intr-o zi chiar la el insusi. Un singur lucru vreau sa ii mai amintesc pe care poate sa il caute din nou pe adresa de mail privata asa cum a cautat intens acum cateva saptamani, o zi si jumatate, ca sa vada daca intr-adevar spusese ca nu mai vrea roscate si ca nu suporta blondele. Vreau sa-i amintesc ca acum patru ani spunea sa nu mai vorbim de pe adresa de mail de la job, sa trecem pe adresele de mail private, fiindca un coleg de-al lui a patit ceva urat uitandu-se pe situri deocheate pe pc-ul de la job. 

Si tin sa-i precizez ca, chiar el a incercat sa imi faca rau la job, trimitand pe ascuns, un mesaj si trei linkuri de pe blogul meu (irelevante, pentru ca el nu are rabdare niciodata sa citeasca totul, asa cum a si afirmat), mai intai la o “cunostinta”de-a sa  la Ploiesti, care i-a facut un serviciu, si a dat un fw la Bucuresti, la o alta “cunostinta”. Lantul slabiciunilor. 

A scris pe blog despre oamenii de arta care i-au facut rau Ninei Cassian, afirmand ca “nu credea ca acei oameni ar fi fost in stare de lucruri urate” si ca "nu i-a cunoscut fiind astfel", adica rai, colaborationisti, comunisti si securisti. 

Iata ca si el, in loc sa iubeasca comunicarea, ca un manager ce este (dar nu si managerul propriilor situatii de viata), a ajuns sa aiba un comportament demn de un comunisto-securist sadea, prin ale carui vene curgea sange de sarpe. 

Eu cand am avut ceva sa-i spun, i-am spus lui personal, si fiecare mesaj pe care l-am spus, i l-am trimis mai intai mariei-sale, si apoi - neprimind nici un raspuns - l-am scris pe blog, . Sa nu uite, ca va deveni exact ce uraste mai mult: un nebun. Nu va muri pana nu va ajunge sa-l faca lumea nebun, fiindca eu nu voiam decat sa-l fac sa vorbeasca, sa comunice. 

A preferat sa imi faca rau la serviciu, pe ascuns, sa ma atace asa cum numai comunistii atacau: la produsele de supravietuire. Lipsa mancarii din timpul comunismului avea la baza acelasi principiu: sa infometeze oamenii ca sa taca. Si el m-a parat la serviciu ca sa ma stranga angajatorul cu usa, ca sa ma faca sa tac de frica foamei, in cazul in care eram amenintata cu datul afara din serviciu. Sa-i fie rusine comunistului Daniel Iancu. Si eu si familia mea l-am iertat, dar ceea ce a facut se va intoarce inapoi la el, daca nu isi va cere iertare de la mine. Personal. Si ii doresc ca Dumnezeu sa-l binecuvinteze,  atunci cand oamenii nu o vor mai face, fiindca va avea mare nevoie de mila Lui.