Despre Ketmanii unui Om Bun, de Turc.

In “Gandirea captiva”, Czeslaw Milos dedica un intreg capitol cuvantului persan “ketman” care exprima, candva, strategia persanilor de a le spune turcilor, pentru a nu-i supara, doar ceea ce voiau ei sa auda.

Nu tin sa fac analogii fortate. Si sa afirm, de pilda, ca presa autohtona nu duce lipsa de “ketmani” care le spun “turcilor” actuali doar ceea ce acestora le face placere. Dar nu se intampla, oare, sa fim propriii nostri “persani”? Adica, sa sustinem lucruri de care, in adancul sufletului, ne indoim, de fapt? zice Octavian Paler in Amanuntele sale..
Omul Bun, inconjurat de ketmani, nu poate niciodata sa afle cine este el insusi, adevaratul el....Ketmanii au grija ca el sa nu afle. Si asa moare...fara sa stie cine este cu adevarat. O viata fara sa afli cine esti, nu merita traita. Desi ei cred ca o traiesc, pe langa omul bun si ketmani, viata trece fara sa-i fi atins vreodata. Si iubirea la fel.