Inchiderea usii - de care artistul nu e constient

"Iubirea perfectă alungă spaima. Cutezanţa este starea cea mai înaltă dintre toate. Teama care aserveşte îl împiedică pe om să descopere adevărul. Teama este generatoare de minciună. Prin minciună omul crede că se poate feri de primejdie, iar domnia cotidianului se edifică pe minciună, nu pe adevăr. Lumea obiectivă este pătrunsă de minciună de la un capăt la celălalt. Adevărul nu se dezvăluie decât celor care nu se tem.Cunoaşterea adevărului impune victo­ria asupra spaimei, virtutea cutezanţei, curaj în faţa primejdiei. Spaima cea mai mare, trăită şi depăşită, poate deveni o sursă de cunoaştere; dar cunoaşterea adevărului se obţine nu prin spaimă, ci prin victoria asupra spaimei."  Nikolai Berdiaev - Despre sclavia si libertatea omului

Ce spaima l-o fi facut pe artist sa inchida usa realitatii? caci de fapt, trantindu-mi mie usa in nas, i-a trantit-o realitatii :))

Realitatea era ca eu aflasem ca s-a prevalat de minciuna pentru a evita sa spuna un adevar, indiferent care ar fi fost acela. Probabil in conceptia lui trebuia sa ma folosesc si eu de minciuna, pentru a nu-i dezvalui ca stiu ca a mintit. 

Faptul ca nu am reactionat conform "principiului" sau, ca o minciuna buna te scapa de dureri de cap, si fiindu-i frica sa nu ii scada stima de sine, acesti doi factori l-au determinat sa imi inchida "usa" in nas, in acel moment incepand strategia de ignorare totala a  persoanei mele.

 Am reusit sa imi explic in mod experimental de ce Daniel Iancu nu a putut sa comunice, preferand in schimb, sa isi foloseasca tacerea ca pe o arma impotriva mea. 

Dar acum, pentru ca m-a trimis la doctor (in psihiatrie) sau la psiholog (sic!), am cautat si explicatia stiintifica a comportamentului sau. Cu ajutorul notiunilor de psihologia personalitatii (ii multumesc internetului si lui google, ca deunazi Dorutu lui Daniel Iancu, care si-a angajat menajerele tot de pe internet :)), am aflat ca ceea ce am descoperit prin propriul mod experimental, al vietii mele in raport cu eul lui Daniel Iancu, este adevarat si pe deasupra, demonstrat stiintific. Nu am dispozitia necesara aducerii aici a unor studii de psihologie, ci doar vreau sa punctez cateva idei, cele mai importante in cunoasterea determinismului comportamental al amandurora: eu si el. 

Cam toata lumea stie astazi, ca fiecare dintre noi are mai multe euri, sau masti, printre care si un eu emotional (adica intim, privat) si un eu social, adica interpersonal. 

"Eul emotional (Eul intim sau Eul privat) sintetizeaza totalitatea sentimentelor si emotiilor fata de sine, lume si viitor. De multe ori, persoana nu doreste sa îsi dezvaluie sinele emotional decât unor persoane foarte apropiate, familie, prieteni, rude.

 Dar cu cât o persoana are un Eu emotional mai stabil cu atât va percepe lumea si pe cei din jur ca fiind un mediu sigur, care nu ameninta imaginea de sine. In acest caz, autodezvaluirea emotionala nu este perceputa ca un proces riscant sau dureros.  În general, Eul emotional al adolescentilor este labil. Curajul, bravura, negarea oricarui pericol pot alterna cu anxietati si nelinisti extreme. Copiii si adolescentii trebuie ajutati sa-si dezvolte abilitatea de a identifica emotiile traite si de a le exprima într-o maniera potrivita situatiei, fara teama de ridicol sau de a-si expune "slabiciunile". Inteligenta emotionala nu contureaza altceva decât tocmai aceasta abilitate. (cam asa spune Lect.dr. Viorel Mih, CURS CONSILIERE SCOLARA - FAC. de PSIHOLOGIE si Stiintele educatiei - UBB CLUJ-NAPOCA). 

Tocmai acest lucru m-a facut sa il rog pe Daniel Iancu sa imi spuna de ce a preferat sa isi foloseasca tacerea ca pe o arma impotriva mea, in loc sa vorbeasca, sa comunice, sa spuna simplu si deschis ce gandeste. Si l-am rugat trei ani si ceva, uneori o data pe saptamana, alteori, in fiecare zi, pentru ca simplul fapt ca nu voia sa vorbeasca, ma facea sa-mi scada stima de sine si sa alunec catre depresie. De fiecare data am reusit sa nu cad in depresie, fiindca ce-i drept, am o rezistenta crescuta la stres. Chiar daca el a continuat in tot acest timp sa incerce sa ma micsoreze in proprii mei ochi, nu a reusit sa ma distruga, pentru ca stiu acum cine sunt, nu ma supraestimez, dar nici nu ma subestimez. Sunt un om cu bunele si relele sale, bunele nu atat de bune incat sa ma transform intr-un inger si sa renunt in totalitate la mine insami, si relele nu atat de rele incat sa ma transforme intr-un demon care sa nu se gandeasca decat la el insusi. 

Nu sunt rece, asa cum Daniel Iancu s-a purtat fata de mine in cele doua dati cand am urcat pe scena cu cele mai curate ganduri si intentii, dar nu sunt nici atat de calda incat sa trec cu vederea un om care nu are nici un motiv obiectiv, sa ma trateze ca pe... un obiect. Am incetat de ceva vreme sa mai fiu o femeie obiect, asa cum foarte multe dintre femeile din lumea asta sunt, asteptand sa fie fericite de altcineva.

Dar sa revin la notiunile stiintifice care explica si mai detaliat de ce Daniel Iancu a fugit din fata realitatii, in loc sa o abordeze cu inteligenta. 

"Eul social (sau Eul interpersonal), este acea dimensiune a personalitatii pe care suntem dispusi sa o expunem lumii; este "vitrina" persoanei.  Cu cât discrepanta dintre Eul emotional si cel social este mai mare, cu atât gradul de maturare al persoanei este mai mic. O persoana imatura se va purta în general într-un anumit mod acasa, între prietenii apropiati si în alt mod (care sa o securizeze) în cadrul interactiunilor sociale. 

Eul spiritual reflecta valorile si jaloanele existentiale ale unei persoane. Din aceasta perspectiva, persoanele pot fi caracterizate ca fiind pragmatice, idealiste, religioase, altruiste, pacifiste. " 

Nu mai este nevoie, dar o fac totusi, sa precizez ca in urma experimentului "Daniel Iancu", nici macar o mica fractiune din eul sau spiritual nu a iesit la iveala. Nu contest faptul ca este posibil sa il aiba, dar poseda din el doar mici fractiuni, prea mici ca sa-i poata influenta, catusi de putin, comportamentul in fata realitatii.

Cum a reactionat el in fata realitatii? Caci in loc sa actioneze in acel moment, a reactionat. 

"Datorită faptului că în diferite momente ale vieţii, dar mai ales în momente de criză, depindem unii de alţii, imaginea de sine ne este ameninţată şi pentru a o păstra, a ne păstra stima de sine, vom dezvolta mecanismele de a o apăra, mecanisme defensive. Cel mai uzitat mecanism defensiv este fuga din fata realitatii. 

Mecanismele defensive pleacă de la defensă (autoapărare) şi au rolul de a preveni confruntarea directă a sinelui cu situaţia provocatoare, de a salva individul.

Defensa presupune o formă de refuz al implicării în situaţia reală, în vreme ce coping-ul înseamnă a face faţă situaţiei în mod obiectiv şi a găsi o soluţie realistă pentru problemă. Am putea spune că sănătatea mentală e progresivă, gradată, ca şi mecanismele de menţinere a ei.

Dacă la copil mecanismele inferioare, defensive pot reprezenta o funcţionare normală, la adult ele pot fi semnul unei psihoze sau al unei personalităţi imature ori nevrotice.

Mecanismele de coping, de la nivelul superior, sunt puse în funcţiune de persoane mature, care ştiu să lucreze cu plăcere, dar şi să păstreze latura ludică în comprehensiune şi reacţii." 

Cine a spus oare "Daca romanii isi pierd si simtul umorului, atunci totul e pierdut..." Nu eu! Chiar Daniel Iancu a spus-o. Ca dovada ca el si l-a pierdut, a fost actiunea lui subterana de a-mi ameninta jobul, de a actiona precum candva comunistii, la produsele de supravietuire.  

Si, cum el nu are rabdare niciodata sa citeasca ceva pana la capat, 'dovezile" pe care le-a atasat la plangerea pe care a facut-o "matusii Tamara" care sa ii inlesneasca pedepsirea mea (care o fi fost aceea dupa mintea lui?) erau scrise de ...Constantin Noica in 1942 :))

Patru ani nu a avut curajul sa isi rezolve problema, daca eu as fi o problema pentru el. Anul acesta, deodata m-am trezit cu amenintari, dupa ce prietena ieseanca i-a ridicat nivelul stimei de sine, care " il scoate din hau", care in sfarsit, ii asigura si "benzina", si senila la tractor si aripa la avion".

Cine trebuie sa mearga la doctor, sau macar la psiholog? 

Sa i-o spun la vedere pentru un "la revedere" :) 

"Demnitatea umană este valoarea fundamentală. Obiectivul psihologiei este înţelegerea oamenilor, nu controlul sau predicţia comportamentului." 

Iar psihiatria, este domeniul spiritului, care la el este subdezvoltat, fiindca nici legea elementara data de Dumnezeu oamenilor "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti" nu ii este familiara.

Si daca mi-a spus ca " tu nu ai ce cauta in viata mea nici acum si nici in viitor" sa-i amintim ca spiritul exista in atemporalitate si aspatialitate, caci timpul si spatiul nu exista pentru spirit. Faptul ca patru ani am gravitat in jurul lui mai intai ca un electron, apoi ca un neutron, poate fi o coincidenta, dar Einstein, fenomenului numit coincidenta, ii spune metafizica, ii spune Dumnezeu. Afirm din toata inima, asa cum am mai facut-o in nenumarate randuri, ca nu regret nimic din ce am trait, nimic din ce am simtit si ca ii multumesc ca l-am intalnit. As fi vrut sa-i intalnesc sufletul, intr-o ploaie de lumina, asa cum mi-a promis, dar asta ramane pentru o alta viata. Dar cum stiu ca o alta viata nu mai primim, stiu si ca ploaia de lumina mi-o va darui numai Dumnezeu, daca ma voi fi invrednicit pentru ea.

Si totusi sa inchei, ca prea m-am lungit, desi mai sunt atatea si atatea de spus...Inchei cu versurile proaste poate, pe care le-am scris, pentru prima oara in viata mea, in 22 aprilie 2010, urmand dupa ele cadoul de nunta facut fiicei sale Andreea. De ce i l-am facut? nu stiu...asa am simtit... 

De-aş vrea să fiu un om deosebit, ca să ajung la tine,
precum a ta iubita-ai afirmat că este, prin compararea ei cu mine,

Dar totodată să-mi doresc să şi fiesc, aşa cum de fapt nădăjduiesc,
mă dovedesc a fi nebună căci, două paralele niciodată nu se întâlnesc!

Matematica greşit ne-a învăţat, fiindcă-am aflat:
s-a demonstrat, că paralelele ar deveni unite, dar abia la infinit.

Deci tot nebună-aş fi, căci viaţa, nu o am pentru infinitate,
ci doar pentru un număr limitat de veri, vreo şaptezeci şi şapte…

Concluzia ce se impune, este singura: abia fiită, voi putea s-ajung la stele,
în eternitatea dovedită a luminii mele…

Ii doresc Danielului sa fie iubit pentru cine este cu adevarat, nu pentru ceea ce pare ca ar fi, caci abia acea iubire este o binecuvantare, este cea mai mare bucurie pentru un suflet de om...de aceea Dumnezeu este singurul demn de iubirea noastra, fiindca numai El ne iubeste asa cum suntem, ca pe fiii Sai risipitori...risipitori ai zilelor date in dar ca sa iubim oamenii ca si noi, plini de neputinte si limite dintre cele mai dureroase pentru Ochiul Lui.